Antena Căutare

Și-a prevestit moartea printr-o glumă nevinovată! Tânărul decedat vineri într-un accident de autocar are o poveste halucinantă!

Au bătut clopotele pentru tânărul coregraf Cosmin Manoilă, cel care şi-a pierdut viaţa vineri, în cumplitul accident cu autocarul morţii. Sute de copii, colegi şi prieteni au venit să îl conducă pe ultimul drum.

Au bătut clopotele pentru tânărul coregraf Cosmin Manoilă, cel care şi-a pierdut viaţa vineri, în cumplitul accident cu autocarul morţii. Sute de copii, colegi şi prieteni au venit să îl conducă pe ultimul drum.

S-a stins din viață și a lăsat în urmă o mamă cu sufletul mutilat, o bunică în genunchi și o iubită cu inima făcută țăndări. Cosmin, coregraful de 20 de ani care a murit atunci când autocarul groazei s-a răsturnat a fost condus azi pe ultimul drum. Un drum pe care nu ar fi trebuit să o apuce.

A fost vinerea neagră! Vinerea în care au murit 4 persoane. Ziua în care în sufletele celorlalţi 26 de pasageri, toţi copii, aflaţi în autocarul morţii a încolţit o durere fără margini!

Au încercat să se salveze unii pe ceilalţi din capcana groazei, dar nu pentru toţi destinul a fost blând. Pentru Cosmin Teodor Manoilă, tânărul instructor coregraf, viaţa s-a frânt!

Cosmin nu ar fi trebuit să fie acolo, în autocarul morţii. Unchiul său, maestrul Ştefan Neagu, nu a putut să plece în acea deplasare, din motive de sănătate. A fost pentru prima dată în 30 de ani când a lipsit. Fiica lui, Alexandra, împreună cu Teodor Cosmin erau cei care-i ţineau locul, erau oamenii de bază în care avea încredere. Însă destinul a avut alte planuri pregătite pentru bietul tânăr coregraf.

Apropiaţii lui Cosmin spun că băiatul, parcă, şi-a prevestit moartea! Ar fi făcut glume pe seama bagajului mult prea mare pe care îl avea şi le spunea tuturor că se mută. Şi s-a mutat...în cer!

Află aici mai multe detalii despre acest caz!

Mirele Ionuț către Loredana: "De ce plângi? Că n-am murit!"... Cruduța, mai fierbinte ca niciodată! Sexy asistenta lui Capatos a încins ringul de dans în cel mai lasciv mod posibil!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x