Cosmin Stan, un material special Observator despre cea mai mare licitație de flori din lume

 

Bursa de Flori din Aalsmer, Olanda, este o expoziție uriașă de flori și plante unde zilnic se înregistrează peste 120.000 de tranzacții de vânzare - echivalentul a peste zece milioane de flori, 40% din piața globală. Chiar în luna martie, perioadă în care vânzările comercianților din domeniu cresc semnificativ, știristul Observator Cosmin Stan a refăcut drumul florilor din Olanda până în România, într-un reportaj special ce va fi difuzat în jurnalul de știri de la ora 19:00, prezentat de Andreea Berecleanu.

„Am înțeles de ce un trandafir care pe bursă se vinde cu 50 de eurocenți, ajunge să coste la florărie la noi, 10 lei, pentru că am văzut prin câte mâini trece acel trandafir de la producătorul din Olanda până la florarul din București”, spune Cosmin Stan.

Conform datelor provizorii furnizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2018, valoarea importurilor de flori în România a depășit suma de 51 de milioane de Euro, ceea ce înseamnă aproximativ 80% din totalul pieței de flori locale. Cele mai multe plante vin din Olanda, țară care doar anul trecut a exportat către România aproape 60 de milioane de fire de trandafiri. La Bursa de Flori din Olanda, mecanismul vânzare-cumpărare este contracronometru, iar în materialul special realizat de Cosmin Stan, telespectatorii vor putea afla detalii despre întregul proces- de la producător, la clientul final.

„Am fost impresionat de volumul de muncă al celor peste 1.000 de angajați din hala de operațiuni imensă care se află într-o forfotă continuă, ca niște furnicuțe, de la ora 6 dimineața, până la cel târziu 12, când se așterne liniștea pentru că deja toate containerele cu flori au fost distribuite către cumpărători.

Mi-a plăcut organizarea fără cusur și rapiditatea cu care se întâmplă totul. Viteza de reacție este, de fapt, cheia întregii operațiuni care poate face diferența între a câștiga bani sau a pierde, pentru că vorbim de produse proaspete care au nevoie de condiții speciale de manipulare”, a spus Cosmin Stan.

Materialul special despre Bursa de Flori din Olanda va fi difuzat vineri, 8 martie, în jurnalul de știri de la ora 19:00, prezentat de Andreea Berecleanu.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe