Antena Căutare

Observator continuă campania „Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea?”

Luni, 29 iulie, Observator demarează a doua parte a campaniei "Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, un demers jurnalistic cu noi episoade, ce vor putea fi urmărite de telespectatorii Antena 1 în cadrul jurnalului orei 19:00, prezentat de Andreea Berecleanu.

Și de data aceasta, ghidul campaniei este Cristi Popovici, reporter Observator ce invită românii să descopere alături de el diferite zone ale țării, într-o manieră realistă și obiectivă. Călătoria sa va pune în lumină atât unicitatea locurilor din România, cât și contrastele sau reacțiile autorităților cu privire la problemele existente:

Observator continuă campania „Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea?”

Continuăm în acest an ceea ce am început vara trecută, o călătorie prin România frumoasă, dar ignorată de autorităţi, o ţară cu multe necunoscute, cu locuri unice pe glob. O ţară cu un potenţial turistic uriaş, dar care "moare" în fiecare zi din cauza indiferenţei şi nepăsării autorităţilor. Vă arătăm, la Observator, câteva idei de petrecere a timpului liber, altele decât cele deja ştiute de toţi, dar căutăm şi răspunsuri la cei care ar trebui să vină cu soluţii, dar care nu le oferă, numai ei ştiu din ce motive”, a declarat Cristi Popovici.

Observator continuă campania „Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea?”

Printre obiectivele pe care reporterul Observator le va marca se numără Băile Herculane, Sfinxul de la Topleț, Podul lui Dumnezeu (cel mai mare pod natural din România), Laguna Albastră și Lacul Colibița, dar și Cascada Bigăr:

„Podul lui Dumnezeu, Sfinxul Bănățean, Laguna Albastră - am auzit prima dată de aceste obiective acum câteva săptămâni, când făceam o documentare privind turismul românesc. Nu le-am găsit pe vreo broșură, ci pe site-uri ale împătimiților de călătorii prin România. Ei au fost cei care le-au inclus în diferite topuri de genul "Cele mai frumoase şi rare locuri din România". Şi am decis să le vizitez. Şi nu doar atât, ci să le fac parte a campaniei "Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?"

Observator continuă campania „Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea?”

Episoade noi ale campaniei "Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea?" vor fi difuzate în cadrul jurnalului Observator 19, de la Antena 1, începând cu 29 iulie.

Olivia Păunescu, mărturisiri despre viața din spatele camerelor: ”Încă mai fac petreceri în pijamale cu prietenele!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x