Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Sacrificiul

Realitatea TV se închide din 30 octombrie. CNA nu i-a mai prelungit licenţa

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), întrunit în şedinţă publică marţi, nu a mai prelungit licenţa postului Realitatea TV.

Realitatea TV a fost lansat în 2001. Potrivit paginademedia.ro, membrii CNA au analizat cererea de prelungire a licenţei postului de televiziune, însă au votat împotrivă întrucât societatea care operează televiziunea nu a depus documentaţia necesară.

Realitatea Media, aflată în insolvenţă de opt ani, nu are un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal necesar prelungirii licenţei audiovizuale.

Au existat doar patru voturi pentru prelungirea licenţei, din cei zece membri prezenţi, deşi era nevoie de cel puţin şase pentru ca cererea să fie admisă.

Dorina Rusu, Cristina Pocora, Alex Kocsis şi Răsvan Popescu au fost "pentru". "Împotrivă" au fost Monica Gubernat, Ramona Sorescu, Nicolaie Bălaşa, Gabriel Tufeanu şi Radu Herjeu. Orsolya Borsos s-a abţinut.

Sursa : news.ro