Antena Căutare

Conflict între Lemuri și Crocodili! Lola: „Vă rog, de acum să-mi spuneți sclava Isaura”

Un nou conflict a izbucnit între Lemuri și Crocodili, în ediția de joi a emisiunii „Ultimul Trib”, după ce Lola Crudu a adus în discuție faptul că unul dintre concurenții din echipa roșie a numit-o „sclava Isaura”.

Un nou conflict a izbucnit între Lemuri și Crocodili, în ediția de joi a emisiunii „Ultimul Trib”, după ce Lola Crudu a adus în discuție faptul că unul dintre concurenții din echipa roșie a numit-o „sclava Isaura”.

„Vă rog frumos ca de acum să îmi spuneți sclava Isaura, pentru că așa am fost numită”, a spus Lola, precizând că unul dintre Lemuri a numit-o astfel.

Mai exact, Daniel Chiriță, Chiru, a numit-o așa pe Lola. El a precizat, însă, că a fost o glumă și că el, în locul Lolei Crudu, nu s-ar fi supărat.

„S-a simțit insultată. Era foarte revoltată și ironică și cum o știm noi, vocală, a început să își spună oful”, a spus Mircea Zamfir.

„Am rămas șocată. Culmea! Chiru – despre care eu am vorbit numai de bine. Nu tot ce zboară se mănâncă. Cică am ajuns eu la duel, pentru că nu mă mai suportă echipa, că au vrut să mă scoată din concurs pentru că am gura mare și sunt sclava Izaura. Deci eu aflu lucruri noi în fiecare zi despre mine. Mulțumesc! Cred că pentru asta a trebuit să mai stau în concurs – ca să își dea mulți arama pe față și să aflu ce părere au despre mine”, a spus Lola Crudu.

Mircea Zamfir i-a amintit Lolei că i-a făcut un gest urât și că nu are dreptul să se supere acum. „Ar fi bine să nu se supere, că și ea a făcut la fel”, a spus Mircea.

„Ea dacă era o doamnă, spunea: «OK, dacă el așa a considerat să spună…»”, a spus și Ioana Șulea.

Chiru a spus că are impresia că se uită „la un film cu zombi”. „Îi omorâți, iar ei vin înapoi”, a spus el.

Lemurul a amintit că Lola „nu a făcut sport de performanță, nu are medalii, ci, practic, a făcut dans”.

Urmăriți clipul de mai jos din emisiunea „Ultimul Trib”.

Lemurii au petrecut o noapte în frig, dar s-au trezit optimiști. „Crocodilii vor face o mare greșeală”... Tensiune mare la „Ultimul Trib”! Se dorește distrugerea echipei galbene din interior? „Cineva a scăpat un porumbel”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x