Live acumFilm: Transformers: Razboiul lor in lumea noastra
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Astrolog: România se va confrunta cu tensiuni în 2019

Astrologul Daniela Simulescu a explicat, marți, la Antena 3 ce se întâmplă cu România în noul an, din punct de vedere astrologic. "Un an în care tot ce înseamnă zona de popularitate este foarte expandată. Chiar în acest moment, tot ce înseamnă conducere, că este Guvern sau președinte, îl avem pe Jupiter. Jupiter în astrologie este marele benefic. Este de 318 ori mai mare ca Pământul și când tranzitează o zonă expandează, dă foarte multă abundență. Noi, pentru că am preluat anul acesta președinția Consiliului Europei, toată lumea o să fie cu ochii pe noi. Jupiter va aduce foarte multe oportunități, însă în același timp vom mai avea de a face și cu un careu cu Neptun. Neptun în astrologie este planeta ceții, a confuziei. Cele două planete vor face un careu, iar acesta aduce o tensiune. Și vor exista niște momente care ne vor duce spre zona de fake news, vom avea tendința să credem lucruri doar pentru că cineva le spune. Cu siguranță, în următoarea jumătate de an, chiar și în toamnă, tot ceea ce ține de popularitatea României va fi confruntată cu articole, cu știri, cu tot felul de declarații ale unor persoane atât din țară, cât și din străinătate", a spus Daniela Simulescu.Astrolog: România se va confrunta cu tensiuni în 2019

Recomandari