Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Animatie: O poveste incalcita

Palatul Elisabeta din Bucureşti poate fi acum vizitat

Palatul Elisabeta din Bucureşti, reşedinţa oficială a familiei regale, îşi deschide pentru prima dată porţile pentru vizitatori. Poate fi vizitat până în luna septembrie, iar pasionaţii de istorie vor putea intra în câteva dintre saloanele familiei regale, în birouri, dar şi în sala în care se organizează dineurile regale. În spatele zidurilor Palatului Elisabeta a fost scrisă o pagină cenuşie din istoria României, e locul în care Regele Mihai a fost forţat să abdice. Palatul Elisabeta, deschis pentru vizitatori

Recomandari