Antena Căutare

Află cea mai mare frică a Nataliei Selegean! Deși e polițistă se teme de...

Se spune despre polițiști că sunt neînfricați. Ei bine, este adevărat, dar trebuie să ținem cont că orice polițist este și om..iar atunci când există și o latură puternică de artist apare posibilitatea de a vorbi despre o frică. Acesta pare a fi și cazul Nataliei Selegean.

Se spune despre polițiști că sunt neînfricați. Ei bine, este adevărat, dar trebuie să ținem cont că orice polițist este și om..iar atunci când există și o latură puternică de artist apare posibilitatea de a vorbi despre o frică. Acesta pare a fi și cazul Nataliei Selegean.

Deși atunci când apare pe scenă, totul este sub puterea ei, polițista de la X Factor, Natalia Selegean are o frică despre care fanii nu știu absolut nimic. ”Îmi este foarte frică de șerpi. Cred că am repulsie. Când eram micuță, dintr-o întâmplare am găsit un șarpe într-un parc și m-am speriat atât de tare încât de atunci mi se face pielea de găină numai când aud cuvântul șarpe! Ne jucam mai mulți copii și poate pentru că nu mă așteptam să văd o reptilă efectiv mi-a sta inima în loc. Am fugit cât m-au ținut picioarele.”, a povestit artista.

Cel mai noi single al artistei se numește My vow, la care a colaborat cu Class Music Studio, adică Mihaela Cernea și Toma Alexandru.

Natalia Selegean este finalista celui de-al doilea sezon X factor, show-ul ce a reprezentat un resort în viaţa artistei. În cadrul talent show-ului, Nati a cântat live pe scenă alături de Bonnie Tyler. A lansat mai multe și coveruri single-uri în colaborare cu echipe profesioniste și de curând s-a mutat de la Oradea în Bucureşti, unde continuă să lucreze ca poliţistă, dar cea mai mare parte a timpului o acordă muzicii.

Pentru a o asculta pe Natalia Selegean vizitați: https://www.youtube.com/user/nataliaselegean1

Pentru a-i urmări activitatea vizitati: https://www.facebook.com/pages/Natalia-Selegean-Official/

Andrei Leonte a lansat o nouă piesă! Ascultă şi tu "Care pe care"... Andrei Leonte, primul câştigător al "X Factor", a fost tătic pentru o zi!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x