Căutare Live

Concurentul de la ”X Factor” care a intrat sub pielea lui Carla’s Dreams: ”Tu ai o voce scumpă!”

Emoție și tineri peste măsură de talentați! De asta au avut parte Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr în a treia ediție X Factor”, difuzată vineri seara, la Antena 1.

Cristian Nistor devenea cunoscut în urmă cu 11 ani după ce a lansat piesa ”Coji de portocală”, împreună cu Simona Nae. Deși piesa încă le este cunoscută multora, numele lui Cristian are rezonanță doar în grupuri restrânse din lumea muzicală din România, spre amărăciunea sa.

Mă ocup cu muzica de la 17 ani, îmi doresc să fiu din nou pe scenă, să simt oamenii, să pot transmite. Ar fi cele mai fericite momente ale vieții mele. Cu siguranță <X Factor> poate să fie o reinventare a mea”, spune Cristian, care a mai participat până acum la competiții de amploare, precum ”Cerbul de aur” sau ”Eurovision”. Cu toate acestea, cariera sa nu a luat avânt cu adevărat, ceea ce l-a descurajat și, la doar 31 de ani, se gândește să caute o altă pasiune în care să își investească timpul și eforturile.

Nu e chiar ca la școală, dar <X Factor> este tot un soi de examen, poate ultimul pentru mine din categoria de interpretare pentru că au trecut anii peste mine, nu mai am 17 ani, încep să îmbătrânesc. Mă gândesc că poate ar fi cazul ca un fotbalist să atârne ghetele în cui în ceea ce privește participarea la concursuri”, a povestit descurajat Cristian Nistor, cel care a compus în ultimii ani melodii pentru unii dintre cei mai mari artiști din România.

Experiența în muzică și siguranța pe care ar trebui să o aibă pe scenă au fost anihilate de presiunea pe care Cristian Nistor a pus-o pe șansa sa la audițiile ”X Factor” și de miza importantă pe care această etapă o reprezintă pentru întreaga sa carieră. Din fericire, cei patru jurați l-au încurajat să nu renunțe și ca argument i-au oferit cele 4 voturi.

Tu ai o voce... scumpă! Ai un timbru excepțional! Vocea ta la un microfon ieftin sau într-un studio ieftin, tot scump va suna, va aduce valoare oricărei melodii”, i-a spus Carla’s Dreams.

Teodora Sava a reușit la doar 15 ani să ridice de pe scaune toți jurații! Adolescenta din Piatra Neamț s-a dedicat mucizii încă din primii ani de viață și nu se vede făcând altceva. ”Mama e foarte emoționată și se stresează de fiecare dată. Eu m-am născut prematur și am luat nota 6 la naștere. Au fost mari probleme și nu am scos nici un sunet o vreme.

Apoi am început să cânt de la grădiniță, am descoperit dragostea pentru muzică și sper să fac asta toată viața. Studiez de 4 ani flaut și pian, deși părinții îmi spun uneori să încerc să am și o altă meserie de rezervă. Dar asta mă definește, nu pot trăi altfel”, a povestit Teodora.

Votul celor patru jurați ”X Factor” i-a întărit convingerea că nu ar trebui să renunțe la visul și la talentul său. ”Eu te văd în galele live, posibil câștigătoare! Un copil extrem de talentat, un pachet complet, cu o voce extrem de bună. E o voce de finală!”, a mărturisit Delia încântată de ceea ce a ascultat.

Danil Murzac a revenit anul acesta din Chișinău pentru a primi a doua oară încrederea juraților ”X Factor”. Danil, care a ajuns în anul 2014 până în ”Bootcamp” alături de Afina, colega sa de trupă, a fost nevoit să se retragă din cauza unei pierderi tragice: unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a murit într-un accident de circulație, iar înmormântarea era programată chiar în ziua în care Danil ar fi trebuit să urce pe scena ”X Factor”.

Citește și
Ce s-a întâmplat în serialul Adela, episod cu episod. Sezonul 3 se vede pe Antena 1 și AntenaPLAY
Ce s-a întâmplat în serialul Adela, episod cu episod. Sezonul 3 se vede pe Antena 1 și AntenaPLAY
Ce s-a întâmplat în serialul Adela, episod cu episod. Sezonul 3 se vede pe Antena 1 și AntenaPLAY
Speak, Ștefania, Alex Velea, Zanni
Speak, Ștefania, Alex Velea, Zanni, Sony și Babană, la „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, duminică, de la 20:00, la Antena 1
Speak, Ștefania, Alex Velea, Zanni, Sony și Babană, la „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, duminică, de la 20:00, la Antena 1
chef iosif stefanescu
Cine e chef Iosif Ștefănescu, simpaticul co-prezentator al emisiunii Chefi fără limite de la Antena 1
Cine e chef Iosif Ștefănescu, simpaticul co-prezentator al emisiunii Chefi fără limite de la Antena 1
Mai multe articole

În ultimii ani, acesta nu a renunțat la pasiunea sa, astfel că anul acesta a revenit cu o variantă îmbunătățită a lui, lucru observat de Delia: ”Ai fost primul concurent care a avut o atitudine de om de scenă. Ți-a venit instinctiv, ai făcut niște mișcări pe care și Carla le are, poate sunteți frățiori, nu știu...”.

De aceeași părere au fost și Horia Brenciu și Ștefan Bănică, dar și Carla’s Dreams, pe care Danil a reușit să îl uluiască: ”Da, clar, 800 de da! Dacă nu intră el în gale, nu știu ce fel de concurenți ar trebui să îi ia locul”, a spus acesta entuziasmat de reprezentația lui Danil Murzac.

Cu emoții a călcat pe scenă și Maria Ioana Tabita Busuioc, fiica tenorului Costel Busuioc, devenit celebru în 2008, după ce a câștigat concursul ”Hijos de Babel”. În urma competiției, românul, care până atunci lucra ca zidar pentru a-și întreține familia numeroasă, a primit un premiu de 100.000 de euro, a încheiat un contract cu o casă de discuri și a început să călătorească în toată lumea pentru a cânta operă.

Între timp, Maria Ioana Tabita, unul dintre cei patru copii ai lui ”Pavarotti din Carpați”, încearcă să îi calce pe urme tatălui său și, anul acesta, s-a înscris la audițiile X Factor după ce a aflat de preselecții de la ”Neața cu Răzvan și Dani”.

În vârstă de 18 ani, Maria este pasionată de muzică, dar până acum a cântat doar la biserică și s-a sfiit să își anunțe părinții că va fi jurizată de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. ”Inițial nu îi spusesem că vin la <X Factor>, l-am anunțat pe tatăl meu cu o săptămână înainte. M-a sfătuit să am încredere în mine, să dau ce am mai bun și să încerc să încerc să nu mă uit la o persoană anume, ca să nu am emoții”, a povestit Maria.

În timp ce fiica sa apărea în fața juraților pentru a afla dacă are ce îi trebuie ca să își croiască drumul în lumea artistică, Costel Busuioc este plecat în această perioadă într-un turneu de un an în Statele Unite ale Americii și Canada. ”M-am obișnuit cu lipsa lui, am învățat să am grijă de mine și să fiu mai puternică. Mă simt foarte norocoasă că e tatăl meu, pentru că mi-e și prieten, vorbim foarte multe lucruri”, a spus emoționată fiica lui Busuioc.

Jurații i-au apreciat talentul, dar și ponturile primite de la tatăl său. ”Cineva ți-a dat un sfat foarte bun, ca strofa să o arunci sensibil, iar când ai intrat la refren, oamenii au intrat în transă”, a remarcat Horia Brenciu.

Cu atât mai mult, Delia a apreciat că fiica lui ”Pavarotti din Carpați” are o sarcină extrem de dificilă, având în vedere moștenirea de familie. ”Duce pe umeri povara tatălui, e greu să fii copilul cuiva care a demonstrat deja în muzică. Dar dacă o tine așa, lumea va renunța la asociere”, e de părere jurata.

Deja vedetă în Republica Moldova, Johy Davis a venit la ”X Factor” pentru a se transforma în ”star internațional”. Vlad Tutuianu, pe numele său real, este o adevărată apariție și, cu experiență în modelling, ține foarte mult la felul în care arată. ”Îmi place să mă îmbrac deosebit, pot să pun și o găină pe mine. Alții spun că sunt nebun, dar acesta este stilul meu de a mă îmbrăca, de a cânta.

Sunt frumos!. Sunt aranjat, nebunatic, talentat! Eu sunt cunoscut în Moldova ca model și interpret, nu am venit aici pentru câștig, ci pentru prezență. Eu dacă intru pe piața muzicală din România, mă văd foarte departe”, a spus încrezător Johy Davis.

Din păcate, apariția sa le-a creat juraților așteptări care nu au fost egalate și de prestația muzicală, astfel că voturile lor au fost dezamăgitoare pentru Johy Davis. ”Ar fi prea multe de comentat dacă ar fi să intrăm în detalii. Eu cred că mai ai puțin de lucru pentru <X Factor>. Ditamai extravaganța, dar iese cu o voce comună...”, a spus Carla’s Dreams.

Pentru Anton Joseph Banaghan, participarea la ”X Factor” nu a însemnat doar curajul de a urca pe o scenă, ci și de a-și înfrunta tot trecutul. Anton s-a născut la Suceava, în urmă cu 23 de ani, iar primii ani i-a petrecut într-un orfelinat din Iași, după ce mama sa l-a abandonat în spital. O a doua șansă i s-a oferit abia la vârsta de trei ani, când au fost gata procedurile de adopție internațională, iar Anton a început o nouă viață în Irlanda, alături de părinții săi adoptivi.

Lor li s-a spus că nu pot avea copii, iar în anii 1990 o adopție dura câțiva ani. În timp ce ei începuseră demersurile, s-a născut și sora mea... Cred că acest lucru a schimbat ceva pentru ei. Pe la 12 ani mi s-a spus să plec de acasă, iar de atunci am trăit în case de copii”, povestește Anton viața lui din Irlanda.

În prezent, tânărul locuiește în Gran Canaria, iar pasiunea sa este muzica, așa că și-a luat inima în dinți și s-a înscris la ”X Factor”, după ce, mai întâi, a încercat să își încheie ”afacerile” din trecut. Anul trecut am încercat să îmi găsesc mama biologică, dar a fost rău... De aceea aveam și mari emoții să vin aici... Sunt fericit acum și asta mă ajută să fiu mai puternic. Am acceptat ceea ce mi s-a întâmplat, folosesc totul ca un imbold să merg mai departe”, a explicat Anton, care și-ar fi dorit ca familia sa să îi fie alături în această încercare importantă pentru cariera pe care și-o dorește în muzică.

Aș vrea ca părinții mei adoptivi să fie mândri de ceea ce am devenit. Recunosc, am făcut greșeli, dar nu meritam așa ceva... Le scriu, îi sun, le trimit cadouri în fiecare an, dar nu primesc nimic înapoi. Pentru mine e ca și cum alerg fără direcție... Voi avea și eu familia mea într-o zi și vreau să fiu ceea ce ei nu au fost pentru mine”, a mărturisit tânărul.

Dincolo de povestea sa impresionantă, jurații au fost copleșiți de talentul și de vocea lui Anton, astfel că l-au încurajat să își continue drumul în lumea muzicii. ”<X factor> durează doar câteva luni, dar vocea ta va continua și dacă ești deștept și dacă ai oamenii potriviți lângă tine, ai putea deveni cea mai frumoasă voce a muzicii de azi, pentru că o voce ca a ta nu există în țara noastră! Ai putea deveni Joseph Legend al României!”, i-a spus încrezător Horia Brenciu.

Venită din Brașov, unde cântă muzică populară la nunți, Ioana Suciu a riscat enorm și s-a prezentat cu un cântec dintr-un repertoriu nou pentru ea. ”Am ales melodia <Ce are ea>, care mie îmi place foarte tare”, a explicat Ioana Suciu în fața celor patru jurați.

Din păcate nu a reușit să îi sensibilizeze pe nici unul dintre ei, dar ascultând-o, Delia a fost inspirată să refacă acest cântec deja cunoscut pentru toată lumea într-o altă notă. Folosindu-se de inflexiunile caracteristice muzicii lăutărești, artista a transformat complet melodia ”Ce are ea”, iar cei prezenți au fost încântați de rezultat.

Apariția trupei Random pe scenă i-a trezit sentimente mai vechi lui Carla’s Dreams, aceasta după ce, în sezonul trecut, Andreea Alupei, una dintre membre, l-a sărutat forțat pe scenă. Însă după ce a urmărit prestația fetelor, solistul a ajuns la concluzia că decizia sa de a o elimina pe Andreea în ”Bootcamp” a ajutat-o să se ambiționeze și mai mult, iar rezultatul a fost unul spectaculos, care le-a adus fetelor 4 de DA.

Privirile și urechile celor patru jurați au fost captivate de Stelea Dumitrescu, un barman din Năvodari, care a pus pe versuri și muzică despărțirea de iubita sa. Iar dacă finalul relației sale nu a fost unul fericit, prestația lui pe scena X Factor s-a încheiat cu aplauze și felicitări.

Ai venit cu niște vorbe, cu o poveste, ai venit cu un pachet bun”, l-a lăudat Delia. Încântat de cei patru de ”DA” primiți, Stelea a promis că dacă va ajunge până în bootcamp va lua cu el și un bar mobil, pentru a le putea pregăti tuturor ceva de băut.

N-am copilărit între lăutari, deși... am făcut liceul la <Dinu Lipatti>, unde erau foarte mulți. Stilistica asta nu este pentru oricine... pune-l pe Brenciu să cânte așa ceva... S-ar putea ca Ștefan să poată, dacă vrea. Carla, nu! Nu se <murdărește> cu așa ceva”, a glumit Delia.

Pentru Alexia Popescu, 2017 a fost anul cel mai important. ”Îmi doresc foarte mult să cânt și am așteptat să împlinesc 14 ani ca să vin la <X Factor>”, a fost primul lucru pe care l-a spus de când a ajuns. Din păcate, melodia aleasă pentru audiții nu i-a impresionat pe jurați, însă cea care a salvat situația a fost Delia.

Aceasta a oprit prestația și a rugat-o pe Alexia să interpreteze și melodia de rezervă, ”It's oh so quiet”, a lui Bjork. Abia atunci Alexia s-a dezlănțuit, iar reacțiile au fost spectaculoase! ”A fost surprinzătoare, a scos niște sunete la care nu ne-am fi așteptat niciodată”, a mărturisit Delia, înainte ca Alexia să plece acasă cu 4 de DA.

Pe jumătate bucuroși au plecat acasă frații Bogdan și Florian Negrilă, care au mărturisit că sunt foarte încrezători și că, în cluburile de karaoke în care au cântat, oamenii au fost încântați să îi asculte. ”Suntem o familie de talentați. Sunt un bărbat puternic și nu am cum să dau greș”, a explicat Bogdan înainte de a intra pe scenă.

Din păcate, numărul său a primit un singur vot pozitiv, din partea lui Horia Brenciu, care a fost mișcat de melodie, nu neapărat de voce. ”Un DA pentru că ai dedicat melodia <Supergirl> fiicei tale”, a spus juratul, în timp ce Ștefan Bănică jr nu a fost la fel de darnic: ”Atitudinea ta nu a fost de karaoke, dar interpretarea da”.

Cu trei de NU, Bogdan a eliberat scena pentru a-i face loc fratelui său, Florian Negrilă, care a arătat clar că încrederea face parte din trăsăturile de familie. În plus, acesta se mândrește cu tehnica sa deosebită de a cânta.

Eu cânt în forțaj, din gât, piept și stomac. Când cânt mă transform, mă activez, nu știu de unde vine nebunia”, a explicat Florian, care este pasionat de karaoke și de motociclete. Negrilă a ales să cânte o melodie a trupei AC/DC, care i-a adus 4 de DA, în special pentru atitudine. ”Nu ai avut o chitară, dar am simțit că o ai în mână!”, l-a lăudat Horia Brenciu.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

"Este băiatul cu portocalele". Cristian Nistor, mega-surpriza de la X Factor! Delia a rămas uimită când l-a vă... Râzi cu lacrimi! "Ce are ea", în varianta lăutărească. Ia și învață Delia, te prinde: "Poate n-am oferit ...
Ultimele știri