Antena Căutare

X Factor 3 decembrie 2020. 4Sure, energici și uniți pe scenă în Bootcamp. Florin Ristei s-a ridicat de pe scaun ca să-i susțină

Cel de-al doilea grup al lui Florin Ristei este format din 4 baieți fantastici și plini de energie, care se potrivesc de minune în această formulă. Membrii se diferențiază prin timbrele lor, dar se completeaza perfect.

Sezonul 9 al emisiunii X Factor poate fi urmărit JOI și VINERI, de la ora 20:30, la Antena 1!

Trupa 4Sure reunește patru spirite libere din cele patru colțuri ale țării: Radu Deac - Mr.White, Zoran Demian, Vasi Bistrae și Marian Vasilescu. Aceștia au venit la audiții singuri și au reușit să facă parte din unul dintre grupurile lui Florin Ristei.

Florin Ristei și-a ținut uniți cei patru concurenți timp de o lună prin intermediul rețelelor de socializare, însă n-au avut ocazia să se pregătească prea mult timp pentru Bootcamp. Au existat doar trei zile în care aceștia s-au organizat și au învățat melodia.

Concurenții l-au ridicat de pe scaun pe Florin Ristei încă din prima clipă și au impresionat jurații cu talentul lor

"Eu am obosit puțin urmărindu-vă, trebuie să recunosc. Armonia nu a fost perfectă și asta la cupluri trebuie să fie brici ca să sune compact, să sune omogen.", a spus Loredana.

Citește și: Radu Deac e un adevărat personaj! Delia și Florin Ristei s-au duelat în replici din dorința de a-i fi mentori​

Care a fost reacția lui Florin Ristei dupa momentul trupei "4Sure"

Mentorul celor patru membri ai grupului 4Sure nu a fost mulțumit în totalitate de prestația și momentul lor. Acesta a ținut neapărat să le mărturisească că puteau muncii și repeta mai mult acasă, însă piesa a fost una interpretată corect.

"Să nu vă pun acum pe un scaun sau să vă ridic dacă vine cineva mai bun?", a fost întrebarea lui Florin Ristei pentru concurenți.

Grupul a trecut prin momente pline de emoții, însă juratul a decis ca ei să ocupe cel de-al doilea scaun din acest Bootcamp.

"Ștefan Bănică și Loredana au văzut ca și mine că treaba nu este chiar atât de închegată, nici nu avea cum să fie după trei zile. Eu am fost un pic mai finuță, dar grupul nu este în cea mai buna formă.", a adăugat Delia.

Citește și: Zoran Demian este pe cale să-și îndeplinească visul. Prestația sa a primit 3 X DA din partea juriului X Factor​

Cine sunt cei patru concurenți din trupa 4Sure

Zoran Demian și-a dorit din totdeauna să cânte și a avut înclinații spre artă, iar părinții l-au încurajat. Concurentul a luat ore de canto, de pian, a făcut și trombon, iar experiența "X Factor" este pentru el o adevărată provocare.

Mistah White a fost pe lista Deliei, însă concurentul a ajuns in echipa lui Florin Ristei. Concurentul a făcut senzație pe scena "X Factor" și a impresionat jurații cu atitudinea pozitivă. Deliei i-a fost destul de greu să renunțe la un astfel de personaj.

Deși a întâmpinat câteva probleme și emoții la audiții, Vasi Bistrae a reușit să se integreze în unul dintre grupurile lui Florin Ristei. Concurentul a făcut unul dintre cele mai spectaculoase și savuroase momente de până acum, a atins note și octave surprinzătoare.

Marian Vasilescu a fost o adevărată apariție pe scena "X Factor", în timpul liber este influencer în mediul online și a aparut alături de membrii trupei 5 Gang.

X Factor #DENEOPRIT ⏩ Urmărește noul sezon JOI și VINERI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​

Potrivit regulmentului, cele unsprezece grupuri ale lui Florin Ristei urcă pe scenă, cântă și încearcă să-și convingă îndrumătorul de categorie că merită un loc pe scaun. Ristei decide dacă grupul care se află pe scenă merită sau nu un scaun. Dacă juratul-îndrumător decide ca trupa să ocupe un loc pe scaun, atunci aceasta continuă să se afle în concurs. În momentul în care juratul decide ca trupa să nu ocupe un scaun, atunci aceasta își încetează parcursul în competiție. Doar trei grupuri întră în etapa Duelurilor.

X Factor 3 decembrie 2020. Membrii trupei IT’S US au făcut senzație pe scenă în Bootcamp. Piesa lor are un mesaj puterni... X Factor 3 decembrie 2020. West Vlads au făcut senzație pe scenă în Bootcamp. Florin Ristei le-a decis soarta în concurs...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x