Antena Căutare

X Factor 2020: Ei sunt concurenții din grupa Loredanei care au trecut de Bootcamp și merg în etapa următoare a show-ului

Loredana a decis care sunt concurenții din categoria de vârstă 14-24 de ani care merg în etapa Duelurilor.

Adrian Petrache, Iulian Selea, Eden Loren sunt concurenții selectați de Loredana
Adrian Petrache, Iulian Selea, Eden Loren sunt concurenții selectați de Loredana

Sezonul 9 al emisiunii X Factor poate fi urmărit JOI și VINERI, de la ora 20:30, la Antena 1!

După o seară de show, în care 10 tineri talentați au avut prestații remarcabile, Loredana a trebuit să ofere numai 3 scaune pentru concurenții care merg în etapa următoare.

Care sunt cei trei concurenți care au convins-o pe Loredana că merită să meargă în etapa următoare

A fost o seară în care jurata a oferit scaune, apoi, când a văzut alte prestații a decis să-i ridice pe cei de pe scaune în favoarea altora.

Într-un final, Loredana a ajuns la formula: Adrian Petrache, Iulian Selea, Eden Loren.

Iulian Selea

Iulian Selea are 21 de ani, a făcut parte din trupa Maxim și a avut un moment care i-a ridicat în picioar epe cei 4 jurați. Tânărul de 21 de ani a interpretat piesa „Writing's On The Wall” și a convins-o pe Loredana că merită un loc în etapa următoare.

Despre acest concurent Delia a menționat că-l consideră o reală concurență, în contextul în care în Finală un singur jurat și concurentul său vor fi desemnați marii câștigători.

„Fantastic! Ești bun. Arăți și foarte drăgălaș, mi se pare că ai tot pachetul. Ești sigur pe tine, cânți foarte bine, ai o tehnică vocală foarte bună, îmi placi!”, a comentat Delia prestația lui Iulian.


Eden Loren

Eden Loren este un italian care a impresionat-o pe Loredana cu emoția pe care a transmis-o interpretând melodia „Who wants to live forever” într-un stil de Belcanto. „Clasicul nu moare niciodată”, a spus Loredana în momentul în care a decis să-i ofere lui Eden un scaun și un loc în etapa duelurilor.

„Ai o voce specială, unică în acest concurs. Îmi place vocea ta, îmi place diversitatea. În această seară, Eden, mergi mai departe”, a comentat Loredana prestația lui Eden.


Adrian Petrache

Adrian Petrache are 20 de ani și a urcat pe scena Bootcamp-ului X Factor descumpănit, după ce recent a suferit o pierdere în familie și chiar înainte de prestație și-a spart chitara. În cadrul interpretării sale, Adrian a realizat un tribut pentru unchiul său, fratele lui Florin Salam. În timp ce Ristei și Bănică au considerat că Adrian ar fi trebuit să-și stăpânească furia pe car eo simte în prezent, Loredana și Delia au fost impresionate de veridicitatea momentului.

„Mi se pare super mișto să împărtășești supărările pe scenă. Faptul că-ți asumi că vii dintr-o comunitate și datorită lor ești aici e un lucru extraordinar. Mi-am dat seama că tu poți să supraviețuiești pe scenă. Tu ai scos adevărul din tine. AI fost sincer și am simțit asta. Da, te iau mai departe pe scaun”, a comentat Loredana prestația lui Adrian.

Citește și: X Factor 2020. Ce se întâmplă în Bootcamp și cum ajung concurenții în grupele celor 4 jurați


Ștefan Bănică este următorul jurat care va oferi 3 scaune pentru Dueluri

X Factor #DENEOPRIT ⏩ Urmărește noul sezon JOI și VINERI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​

Mâine, 27 noiembrie, va fi rândul lui Ștefan Bănică să-și aleagă concurentele care vor merge în etapa duelurilor. Săptămâna viitoare, joi și vineri, Delia Matache și Florin Ristei vor fi și ei puși în situația de a alege 3 din 10 prestații.

X Factor 2020. Robert Botezan a împletit teatrul cu muzica în Bootcamp. Decizia Loredanei i-a surprins pe colegii din ju... Cea mai puternică grupă din acest sezon X Factor, intră în Bootcamp! Ștefan Bănică: ”Noi trebuie să ajungem la inima oam...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x