A început șarada înlocuirilor. Prima schimbare vine ca un trăsnet: „Nu-mi vine să cred. E pe bune? Doamne, ce tensiune”

La doar 15 ani, Ioana Mîrți a reușit să îi impresioneze pe Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams cu maturitatea reprezentației sale. Fiica unui dascăl dintr-un sătuc din Neamț, a cântat fără cusur pentru cei patru de DA. ”A fost ca o lecție de canto, foarte corect și foarte bine, nu am ce să reproșez”, a felicitat-o Delia.

De-acum însă nu mai e de joacă și pentru a rămâne în concurs, Ioana trebuie să înlăture una dintre colegele de suferință aleasă deja de jurata X Factor. Momentul tinerei concurente e de-a dreptul impresionant. Are tot ce trebuie, iar colegii Deliei recunosc: „Nu-i va fi ușor. E o seară grea pentru doamna noastră”.

La finalul piesei se produce prima înlocuire a serii. Una neașteptată, care le face pe fetele din backstage să exclame: „E pe bune? A schimbat-o cu Ioana?”

Ultimele știri