XFactor

TOATE SEZOANELE, INTEGRALE

Curaj URIAȘ la doar 15 ani, pe scena „X Factor”! A cântat pentru prima dată pe scenă și a luat juriul la întrebări. Le-a smuls mărturisiri INCREDIBILE

 

Valentina Oleinic, o tânără în vârstă de 15 ani din Chișinău, a cântat pentru prima dată pe scenă, la „X Factor”. Plină de aspirații, după ce a interpretat melodia „Wrecking Ball” a cântăreței Miley Cyrus, adolescenta a luat juriul la întrebări, obținând mărturisiri incredibile.

„Astăzi sunt fiert pe fete", a spus unul dintre ei.

„Este primul meu concurs și sunt foarte încântată. Deja sunt emoționată, dar mă controlez. Mereu am visat să fiu și eu pe scenă”, a spus Valentina Oleinic.

Tânăra a venit însoțită de verișoara ei, a cărei frumusețe a fost admirată de prezentatorii Vlad Drăgulin și Mihai Bendeac, în culise. Verișoara a avut nevoie, însă, de traducere în limba rusă de la Valentina, pentru a primi complimentele.

După ce a cântat, Valentina Oleinic a intrat într-o altă postură și a luat juriul la întrebări, obținând mărturisiri incredibile.

Ea a povestit, la rândul ei, că a început să scrie o carte despre iubire și că i-ar plăcea să devină și scriitoare, traducătoare de limbi străine, muzician, dar și să apară într-un serial coreean, ca personaj pozitiv.

Nu ratati reactiile juratilor in exclusivitate pe AntenaPlay!
Daca ati ratat la televizor momentul jurizarii, discutiile dintre jurati sau reactiile acestora va invitam pe https://antenaplay.ro/xfactor​ sa le urmariti in exclusivitate!

Live si pe aplicatia XFactor (iOS/ Android)!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)
Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din X Factor, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/xfactor şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/xfactor.romania/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/thexfactora1. Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/xfactor.romania

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
50 DE ANI DE LA PRIMA ASELENIZARE

vezi mai multe