Se ascute lupta pentru locurile care duc în Galele Live. Haralambie Lefter, o lecție de cum să te prezinți în Bootcamp!

Ca un duș rece pentru cei patru jurați a fost intrarea în scenă a lui Gabriel Haralambie Lefter, pe care aceștia l-au botezat Roby Roberto, după celebrul personaj din ”Băieți de oraș”. La doar 19 ani, Haralambie i-a ținut în șah pe cei prezenți, care la început nu au reușit să își dea seama dacă acesta este în pielea unui personaj sau nu și chiar au făcut câteva glume la adresa lui.

Doar că atunci când a cântat la audiții, prestația sa a fost minunată și a reușit să pătrundă în faza următoare a întrecerii.

În această seară, Gabriel a ales o piesă a regretatului Ray Charles, iar prestația sa a fost una pe măsura fazei în care se află concursul de talente. „A fost un moment bun. Bravo, Gabriel”, i-au spus jurații, care au recunoscut că uneori aparențele sunt înșelătoare.

Ultimele știri