Antena Căutare

Tătic, fost concurent X Factor și unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi! Nadir a lansat o piesă nou-nouță. Dacă ești singur de Valentine's Day, te vei regăsi în "Străin de noi"

După ce s-a făcut remarcat la X Factor, Nadir nu se dezminte şi continuă să lanseze numai hit-uri. Ultima piesă a artistului îl mişcă până şi pe cel mai insensibil om.

După ce s-a făcut remarcat la X Factor, Nadir nu se dezminte şi continuă să lanseze numai hit-uri. Ultima piesă a artistului îl mişcă până şi pe cel mai insensibil om.

"Aşteptarea mea a luat sfârşit Strain De Noi este piesă pe care o ascult de 2 luni pe repeat şi abia aşteptam să o postez", a scris fostul concurent X Factor pe Facebook.

Dacă încă te gândeşti la fostul/fosta, piesa asta vine să îţi mai aline puţin dorul.

VERSURI - Străin de noi

Doare numai când mă gândesc
Că atât de uşor ţi-a fost să îl alegi
Soare nu mai văd, îl umbreşti
Sunt orbit de întuneric, dar ştiu unde eşti

Strâng din dinţi
Simt că îmi ies din minţi
Gelozia mă roade
Vă ştiu cuprinşi

Încă o zi, eu sunt tot aici
Oare mai rezist

Eu, cu sufletul gol şi paharul plin
Tu, înecată în fiori, nu poţi să respiri
El te are, eu nu pot să îmi revin
Noi înseamnă doar voi când eu sunt străin

Mă întreb cine poartă vina
Că duc lupte cu tine în absenţa ta
Simt că pierde doar inima
Sunt bolnav de dor, nu mă pot vindeca

E limpede că nu te întorci
Dar îmi tulbura mintea ştiindu-ne foşti
Leagă-mi rănile în copci
Să mai faci pentru mine atâta mai poţi

Eu, cu sufletul gol şi paharul plin
Tu, înecată în fiori, nu poţi să respiri
El te are, eu nu pot să îmi revin
Noi înseamnă doar voi când eu sunt străin

Uneori mă simt străin de noi
Am în cap imagini doar cu voi
Nu ştiu de fapt
Cine-i vinovat

Oare eu că sunt străin de noi
Sunt sigur eu că te vreau
Te vreau înapoi
Înapoi

Eu, cu sufletul gol şi paharul plin
Tu, înecată în fiori, nu poţi să respiri
El te are, eu nu pot să îmi revin
Noi înseamnă doar voi când eu sunt străin

Carla's Dreams prezintă „Pe umerii tăi slabi”, primul single din 2018. Băieții vor face show într-un nou concert: “Monom... Uită de N&D! Aceasta a fost prima apariţie pe scenă a Deliei: cuminte, timidă şi cu mari emoţii. Jurata X Factor, de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x