Antena Căutare

X Factor 3 decembrie 2020. Au făcut spectacol pe scenă. Ținutele purtate de Loredana și Delia în Bootcampul lui Florin Ristei

Etapa Bootcamp-urilor din sezonul nouă al show-ului X Factor se apropie de final, iar jurații au avut cele mai spectaculoase apariții de pe scenă.

Jurații X Factor 2020, alături de Răzvan și Dani sunt asezași la pupitrul de jurizare, în Bootcamp Galerie
Jurații X Factor 2020, alături de Răzvan și Dani, în Bootcamp | Antena 1

Ștefan Bănică și Loredana au fost mai norocoși și au avut ocazia să își aleagă concurenții încă dintre primele două Bootcamp-uri. În cel de-al treilea, Florin Ristei a fost pus la încercare de multe ori și a avut de luat cele mai grele decizii, însă și-a ales cele mai bune grupuri pentru următoarea etapă, Duelurile.

Ce ținute au purtat Delia și Loredana în Bootcamp

Pe scenă au pășit cei patru jurați, însă Delia și Loredana au stălucit de-a dreptul sub luminile reflectoarelor. Cele două au ieșit în evidență prin ținutele lor surprinzătoare și look-ul senzațional.

Loredana a purat o rochie scurtă, mulată și de un albastru electric fascinant. Aceasta și-a asortat piesa vestimentară cu o pereche de pantofi cu toc înalt. Artista a suprins publicul cu ținuta care îi punea într-o lumină bună atuurile fizice.


INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


O altă apariție incendiară a fost cea a Deliei, care s-a prezentat în una dintre cele mai sclipitoare ținute. Aceasta s-a făcut ușor remarcabilă cu ajutorul unui sacou roșu din franjuri sclipitori. Mai mult de atât, artista a urcat pe scenă și cu un cadou dulce pentru cei doi prezentatori simpatici ai emisiunii X Factor, o bomboană.


INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


Citește și: X Factor 2020. Jurații au avut o intrare spectaculoasă pe scenă, în Bootcamp. Ce ținute au purtat Delia și Loredana

Ștefan Bănică a impresionat publicul cu aspectul său plăcut încă de când a urcat pe scenă. Acesta a purtat o cămașă roșie, care i-a scos în evidență trăsăturile feței.

În cel de-al treilea Bootcamp, Florin Ristei și echipa lui se află în centrul atenției. Din acest motiv, juratul a surprins publicul cu ținuta lui. Cei doi prezentatori i-au făcut lui Florin Ristei o intrare pe măsură în această seară.

Pe lângă juratul-mentor, Ștefan Bănică, Loredana și Delia vor comenta prestațiile celor unsprezece grupuri, însă decizia îi va aparține în totalitate lui Florin Ristei.

Citește și: Concurenți din toate colțurile lumii încep lupta în Bootcamp-ul X Factor, în grupa Deliei​

Mâine, 4 decembrie, este rândul Deliei să și aleagă concurenții pe următoarea etapă. Aceasta este mentorul unor concurenți (fete și băieți) foarte buni, cu vârstă peste 24 de ani.

X Factor #DENEOPRIT ⏩ Urmărește noul sezon JOI și VINERI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​

Grupurile lui Florin Ristei intră în Bootcamp-ul X Factor, astăzi, de la 20.30, la Antena 1... X Factor 3 decembrie 2020. Membrii trupei IT’S US au făcut senzație pe scenă în Bootcamp. Piesa lor are un mesaj puterni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x