Antena Căutare

X Factor 2020. Gabi Gruici - Kashy a obținut votul de încredere al Loredanei în Bootcamp: „Avem nevoie de nebuni frumoși”

Gabi Gruici este unul dintre concurenții de la X Factor pe care Loredana i-a selectat din lista scurtă, făcând astfel posibilă apariția lui în Bootcamp.

Gabi Gruici a interpretat melodia Stairway To Heaven
Gabi Gruicia a obținut un loc pe scaun în Bootcamp

Sezonul 9 al emisiunii X Factor poate fi urmărit JOI și VINERI, de la ora 20:30, la Antena 1!


Gabi Gruici, contestat de o parte din jurați, apreciat de Loredana

La audiții Gabi Gruici, zis Kashy, a primit doar 3 de Da din partea juraților, iar Loredana i-a oferit un vot de încredere, alegându-l din lista scurtă.

Concurentul a mărturisit că se teme de ideea de scaune, de unde poți fi ridicat în favoarea unui alt concurent.

Gabi a urcat pe scenă extrem de tensionat însă acest aspect nu l-a încurcat în momentul în care muzica a început. Tânărul concurent a făcut spectacol cu piesa celor de la Led Zepelin: „Stairway To Heaven”.

Având în vedere că Gabi face parte din categoria de vârstă a Loredanei, aceasta a decis în ceea ce privește continuarea concursului de către Kashy, iar comentariile celorlalți au fost pur consultative.

Citește și: Andra Barangă, concurentă X Factor, cântă piesa Rather Me, la Neatza cu Răzvan și Dani

Delia nu s-a arătat încântată de modul în care tânărul concurent și-a exprimat energia, considerând că manifestarea lui a fost mai degrabă jucată. În ceea ce privește cântatul, Delia nu a avut nimic de reproșat.

Nici Ristei nu a fost încântat de prestasția lui Gabi Gruici, spunându-i că dacă ar fi fost în locul Loredanei, el nu i-ar fi oferit un loc pe unul dintre cele trei scaune.

Florin Ristei: „Ce n-ai avut au fost nuanțe. Piesa crește și ca stare și ca tempo spre final. Tu nu ai mai avut unde să crești pentru că ai început să țipi din prima și să dai din cap din prima. Și nu te-a dus nicăieri chestia asta. Mie personal nu mi-a plăcut pentru seara asta. Nu ți-aș da un scaun”.

Citește și: Ultima întâlnire din culise cu Ilona Brezoianu la eXtra Factor. Ce i-a întrebat pe colegii săi

În același timp, Ștefan Bănică a considerat că ceea ce-i lipsește lui Gabi Gruici este mai multă încredere în sine.

„Corpul tău avea o energie mai mare decât vocea ta. Mie îmi place să văd un puști care la vârsta ta cântă Led Zeppelin. Un puști care are un filon muzical. Cred că ar trebui să ai mai multă încredere în tine. Cred că asta îți lipsește”.

Gabi Gruici a obținut un loc pe scaun în Bootcamp

Într-un final, Loredana i-a contrazis pe colegii de la masa juriului, oferindu-i un loc pe scaun lui Gabi Gruici:

„Gabi, mie îmi place energia ta la nebunie. Avem nevoie de nebuni frumoși ca tine. Uneori trebuie să riști ca să câștigi. Uneori trebuie să fii rebel și ăsta ești tu, nu a fost deloc jucat. Chiar te-ai abținut aș putea spune.Eu cred că ai un timbru fantastic și mai ales pe grave ai un metal fantastic de bun. De mult eori când ești nebun, puțini îți înșeleg nebunia. Nebun în sensul artistic. Ăsta e secretul. Asta înseamnă X Factor. Să vezi dincolo de aparențe. Da, ești altfel! Ți-am mai dat un vot de încredere și în seara asta îți mai dau încă unul.

X Factor #DENEOPRIT ⏩ Urmărește noul sezon JOI și VINERI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​

X Factor 2020. David Ștefan a făcut senzație în Bootcamp cu timbrul său vocal: „Nu ai cum să ai 14 ani și să cânți în ha... X Factor 2020. Liviu Panait, moment emoționant în Bootcamp. Loredana: „Eu zic că ai reușit să te depășești”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x