XFactor

TOATE SEZOANELE, INTEGRALE

Să înceapă lupta pentru... supraviețuire! Ioana Cheche Arsintioaia sparge toate tiparele: „Ești una dintre forțele acestei ediții”

 
+4 click pentru
galerie

Anul acesta Horia Brenciu, juratul care a câștigat sezonul al șaptelea, va fi mentorul Grupurilor, Ștefan Bănică va avea grupa de fete sub 24 de ani, Delia pe cea de adulți, iar Carla’s Dreams va avea echipa de băieți sub 24 de ani.

În fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

Are ceva din figura celebrei Bjork și o voce mai orginală decât islandeza care șoca lumea muzicală cu apariția și piesle sale.

Ioana Cheche este una dintre fetele pe care starul rock își pune mari speranzțe în acest sezon, iar fata nu-l dezamăgește, mai ales că este o zi specială pentru ea. Chiar în ziua în care începe bootcamp-ul, Ioana își sărbătorește ziua de naștere, iar asta e o motivație în plus.

Nu ratati reactiile juratilor in exclusivitate pe AntenaPlay!
Daca ati ratat la televizor momentul jurizarii, discutiile dintre jurati sau reactiile acestora va invitam pe https://antenaplay.ro/xfactor​ sa le urmariti in exclusivitate!

Live si pe aplicatia XFactor (iOS/ Android)!

Unde ne putem întâlni zi de zi :)
Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din X Factor, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/xfactor şi este updatat zilnic cu ştiri. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/xfactor.romania/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este https://www.youtube.com/user/thexfactora1. Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/xfactor.romania

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI