XtraNightShow

LUNI-JOI | ora 22.30

Andreea Berecleanu, mândră de soţul ei, după ce a apărut într-un reportaj difuzat de TF 1: ”Este printre puținele dăți, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, când jurnaliștii francezi laudă România!”

 

Andreea Berecleanu și soțul ei, medicul Constantin Stan, au fost prezenți la ”Xtra Night Show”, unde au vorbit despre reportajul de la postul de televiziune privată, în care a apărut partenerul de viață al știristei. 

Astfel, după ce Constantin Stan a apărut în cadrul unui reportaj difuzat de TF1, o televiziune privată din Franța, cei doi au venit la ”Xtra Night Show”, unde au făcut mărturisiri inedite. 

”Au vorbit laudativ la adresa a doi români, pentru că în emisiunea respectivă am fost alături de colegul meu de la Timișoara.”, a spus Constantin Stan.

”Au stat 3-4 zile pe capul nostru, în sensul bun al cuvântului. Dacă fac public mail-ul, pe care oricum o să-l păstrez pentru sufletul meu, au făcut niște căutări și au decis că el și medicul Bratu de la Timișoara merită să apară în acest reportaj. Materialul se referă la viața profesională a lui Constantin, însă ei au stat patru zile în sânul familiei noastre, am mâncat împreună.”, a povestit Andreea Berecleanu.

Medicul Constantin Stan a apărut într-un reportaj laudativ despre chirurgia estetică din România, fiind realizat de către jurnaliștii francezi de la TF1.

„Este printre puținele dăți, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, când jurnaliștii francezi lăuda România! Reportajul de pe TF1, în cadrul emisiunii Sept a Huit, a început cu următoarea frază: „Starul chirurgiei estetice românești, dr. Constantin Stan, este pe culmile tehnologiei în domeniul sau, care nu este niciodată fără riscuri”. Echipa jurnaliștilor francezi a stat 3 zile în București și a filmat de dimineață până seară în clinica…. alături de dr. Constantin Stan. Există profesionalism și performanță în România, există chirurgi care au devenit reper pentru țara lor și care sunt căutați de pacienți de pe tot globul. Soțul meu a încheiat spunând că își dorește să repună România pe hartă internațională a medicinei, acolo unde era pusă pe vremea celebrei Ana Aslan.”, a declarat Andreea Berecleanu.

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din XTRA Night Show nu e panică:). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/xtranightshow/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/XtraNightShow/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/unshowpacatosa1.

💣 Intră pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/CFhrgyC şi urmăreşte online toate ediţiile XTRA Night Show integral.  📲 Accesează şi tu cea mai mare platformă video!