Antena Căutare

Articole despre razboi comercial

Beijingul anunţă o ridicare ”în etape” a taxelor vamale punitive în războiul comercial cu SUA

China a anunţat joi că a ajuns la un acord cu Statele Unite în vederea unei ridicări ”în etape” a taxelor vamale punitive pe care şi le-au impus reciproc - o ridicare care nu a fost confirmată imediat de Washington -, în contextul în care Beijingul şi Washingtonul depun eforturi să finalizeze un acord cu privire la diferendul lor comercial, relatează AFP.

Joi, 07.11.2019, 14:14
Macron îndeamnă la Shanghai ”să se joace european” în faţa Chinei în dosarele economice, în plin război între Washington şi Beijing

Macron îndeamnă la Shanghai ”să se joace european” în faţa Chinei în dosarele economice, în plin război între Washington şi Beijing

Emmanuel Macron şi-a început luni - în plin război comercial între Washington şi Beijing - cea de a doua vizită în China, unde i-a îndemnat pe europeni să acţioneze împreună, pentru a fi mai puternici în faţa chinezilor în dosarele economice, relatează AFP.

Luni, 04.11.2019, 17:48
Analişti: Franţa este ”o opţiune mai bună” decât Germania, pe fondul impactului războiului comercial asupra Europei

Analişti: Franţa este ”o opţiune mai bună” decât Germania, pe fondul impactului războiului comercial asupra Europei

Războiului comercial dintre Statele Unite şi China a schimbat modul în care economiştii evaluează Franţa şi Germania, cele mai mari două economii ale Europei, considerând că economia franceză este mai rezistentă şi mai atractivă decât cea germană, au declarat trei analişti, pentru CNBC.

Luni, 30.09.2019, 08:55
Donald Trump se declară ”cel ales” pentru a purta războiul comercial cu China

Donald Trump se declară ”cel ales” pentru a purta războiul comercial cu China

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat miercuri ”cel ales” pentru a purta războiul comercial cu China, el apărând astfel acţiunile administraţiei sale, relatează CNBC.

Joi, 22.08.2019, 07:00

Donald Trump ameninţă să părăsească Organizaţia Mondială a Comerţului ”dacă va trebui”

Donald Trump ameninţă să părăsească Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), pe care o critică în mod deschis, deoarece, apreciază el, ar acorda un tratament favorabil Chinei, în detrimentul Statelor Unite, relatează AFP.

Miercuri, 14.08.2019, 10:52
Goldman Sachs: Cresc îngrijorările că războiul comercial dintre SUA şi China va duce la recesiune

Goldman Sachs: Cresc îngrijorările că războiul comercial dintre SUA şi China va duce la recesiune

Îngrijorările că războiul comercial dintre Statele Unite şi China va duce la recesiune sunt în creştere, potrivit băncii americane Goldman Sachs, care nu mai anticipează un acord între cele mai mari două economii ale lumii înainte de alegerile prezidenţiale americane din 2020, transmite Reuters.

Luni, 12.08.2019, 10:23
Donald Trump respinge îngrijorările legate de războiul comercial îndelungat cu China

Donald Trump respinge îngrijorările legate de războiul comercial îndelungat cu China

Preşedintele american Donald Trump a respins marţi îngrijorările legate de războiul comercial de lungă durată cu China, în timp ce Beijingul a avertizat că decizia Washingtonului de a-l eticheta drept manipulator de monedă ar provoca haos pe pieţele financiare, transmite Reuters.

Miercuri, 07.08.2019, 07:00
„Nu renunțăm nici măcar la un centimetru”. Mesajul președintelui chinez în timpul întâlnirii cu Secretarul american Jim Mattis

„Nu renunțăm nici măcar la un centimetru”. Mesajul președintelui chinez în timpul întâlnirii cu Secretarul american Jim Mattis

Președintele chinez Xi Jinping i-a transmis Secretarului Apărării SUA că poporul chinez nu va renunța nici măcar la un centimetru din teritoriile din zona Oceanului Pacific.

Joi, 28.06.2018, 15:44
x