Antena Căutare

Articole despre zimbri

Parcul Natural Vânători din Neamţ are încă cinci locuitori noi. Este vorba de o familie de zimbri care au fost eliberaţi în pădurile din zonă

Parcul Natural Vânători din Neamţ are încă cinci locuitori noi. Este vorba de o familie de zimbri care au fost eliberaţi în pădurile din zonă

Parcul Natural Vânători din Neamţ are încă cinci locuitori noi. Este vorba de o familie de zimbri, patru adulţi şi un pui de doar câteva zile, care au fost eliberaţi în pădurile din zonă. Aceştia sunt monitorizaţi permanent, iar...

Sambata, 11.05.2019, 09:32
Musafiri pe cât de neaşteptaţi, pe atât de prietenoşi la o pensiune din Neamţ

Musafiri pe cât de neaşteptaţi, pe atât de prietenoşi la o pensiune din Neamţ

O familie întreagă de zimbri a coborât din pădure şi s-a apropiat, fără teamă, de aşezările omeneşti. EL Căutau mâncare, pentru că în această perioadă, cu greu mai găsesc hrană în pădurile Neamţului, acolo unde sunt naturalizaţi....

Luni, 03.12.2018, 07:54
Concursuri hazlii printre zimbri!

Concursuri hazlii printre zimbri!

Parcul Natural Vânători din Neamţ a fost luat cu asalt de zeci de copii dornici de distracţie dar şi să admire cele 53 de exemplare îngrijite în rezervaţie. Prichindeii s-au întrecut în tot felul de probe, însă cea mai palpitantă a fost...

Miercuri, 08.11.2017, 07:47
Patru zimbri din Parcul Natural Dragoş Vodă din judeţul Neamţ au simţit, în sfârşit, gustul libertăţii

Patru zimbri din Parcul Natural Dragoş Vodă din judeţul Neamţ au simţit, în sfârşit, gustul libertăţii

Ieri au fost eliberaţi de pădurari din rezervaţia în care au crescut. Programul de reintroducere a acestor animale în mediul lor natural a început, în premieră în România, acum patru ani. În prezent, numărul exemplarelor aflate în...

Miercuri, 15.03.2017, 08:46
Doi zimbri, crescuţi într-un parc natural, au fost eliberaţi într-o pădure din Neamţ

Doi zimbri, crescuţi într-un parc natural, au fost eliberaţi într-o pădure din Neamţ

Cândva mândria Moldovei, zimbrii au găsit din nou drumul spre pădurile din Neamţ. În încercarea de a repopula pădurile româneşti, două noi exemplare au fost puse în libertate. S-au adaptat foarte repede şi deja au învăţat să-şi...

Joi, 23.02.2017, 07:02
Încă o pereche de zimbri, la Hunedoara

Încă o pereche de zimbri, la Hunedoara

Autorităţile din România se străduiesc să repopuleze pădurile noastre cu zimbri! Aşa că aduc, periodic, animale, care să se adapteze condiţiilor din ţara noastră. În consecinţă, la Hunedoara a sosit o pereche de zimbri tocmai din Germania.

Joi, 12.01.2017, 16:32
Revelion printre zimbri

Revelion printre zimbri

Mulţi visează revelionul sub o ploaie de artificii. Există însă şi persoane care vor să se bucure de linişte. La 70 de kilometri de Bucureşti, puteţi petrece noaptea dintre ani, şi nu numai, în mijlocul naturii. La rezervaţia de zimbri de...

Vineri, 30.12.2016, 16:30
Turma de zimbri din Armeniș, atacată de o haită de câini

Turma de zimbri din Armeniș, atacată de o haită de câini

Patru zimbri dintre cei aduşi în urmă cu doi ani în munţii Ţarcului din Caraş Severin de către WWF România au murit, după ce au fost atacaţi de o haită de câini.

Miercuri, 03.02.2016, 09:25
Ştefan Bănică povesteşte la „X Factor” despre prima sa întâlnire cu zimbri

Ştefan Bănică povesteşte la „X Factor” despre prima sa întâlnire cu zimbri

"Filmam la Haţeg, am vrut să par un fel de braveheart şi i-am spus colegei cu care filmam . Săracii erau închişi într-un ţarc, dar m-am dus, m-am urcat pe gard şi... mi s-au agăţat pantalonii de gard. Zimbrul parcă a făcut ! Nu vrei să ştii cum am plecat de acolo. De atunci n-am mai văzut zimbri!”, a povestit amuzat rock-starul de la „X Factor”, spre deliciul publicului.

Vineri, 21.11.2014, 20:55
Ştefan Bănică povesteşte la „X Factor” despre prima sa întâlnire cu zimbri

Ştefan Bănică povesteşte la „X Factor” despre prima sa întâlnire cu zimbri

O ultimă serie de concurenţi vin în faţa juraţilor „X Factor” mâine seară, de la 20:30, în cel mai nou episod al concursului, atunci când telespectatorii vor avea ocazia să descopere şi noile schimbări drastice de regulament din etapa bootcampului.

Joi, 20.11.2014, 15:42
Şase zimbri au fost eliberaţi în pădurile din Munţii Neamţului

Şase zimbri au fost eliberaţi în pădurile din Munţii Neamţului

Încă şase zimbri hoinăresc liberi prin pădurile din Munţii Neamţului. Animalele, toate femele, au fost aduse tocmai din Irlanda şi Marea Britanie.

Miercuri, 25.06.2014, 07:49
Rezervaţia de zimbri "Vânători Neamţ"

Rezervaţia de zimbri "Vânători Neamţ"

Peste 50 de ani, România ar putea deveni patria zimbrilor! Vor fi atât de mulţi, încât ne vor invada oraşele şi vom avea o nouă generaţie de maidanezi - zimbri maidanezi. Bine, exagerez un pic. Dar nu este imposibil.

Luni, 05.05.2014, 20:03
Zimbrii din pădurile noastre riscă să fie împuşcaţi de vânători

Zimbrii din pădurile noastre riscă să fie împuşcaţi de vânători

Am tânjit după ei sute de ani. Un brand de ţară demult stins. Acum, Romsilva spune că sunt prea mulţi. Zimbrii din pădurile noastre riscă să fie împuşcaţi de vânători.

Luni, 03.02.2014, 19:49

Luni, 03.02.2014, 19:28
Rezervatia de zimbri Hateg are un nou membru

Rezervatia de zimbri Hateg are un nou membru

Rezervatia de zimbri Hateg are un nou membru. Un pui de zimbru mascul, nascut chiar in ziua de Rusalii. A fost o surpriza atat pentru administratorii rezervatiei cat si pentru veterinari. Care au avut doar o. banuiala cum ca femela ar putea fi gestanta

Marti, 25.06.2013, 16:45
Rezervatia de zimbri din Vama Buzaului are cinci locatari noi

Rezervatia de zimbri din Vama Buzaului are cinci locatari noi

In Europa de Vest sunt pe cale de disparitie, dar la noi in tara, numarul lor creste de la an la an. Este vorba despre zimbri, cele mai grele animale terestre de pe continent. Rezervatia din Vama Buzaului are de doar cateva saptamani, cinci locatari noi.

Duminica, 09.06.2013, 08:52
Padurile Romaniei sunt mai bogate cu cinci zimbri

Padurile Romaniei sunt mai bogate cu cinci zimbri

Padurile din judetul Neamt sunt mai bogate cu cinci zimbri. Animalele au fost eliberate dintr-o rezervatie naturala, moment care a marcat un pas important intr-un proiect demarat de silvicultori.

Sambata, 30.03.2013, 08:47
Zimbrii de la Rezervatia Naturala "Dragos Voda", la un pas de libertate

Zimbrii de la Rezervatia Naturala "Dragos Voda", la un pas de libertate

Patru dintre zimbrii de la Rezervatia Naturala "Dragos Voda" din Neamt au facut ieri un pas spre libertate. Doi masculi si doua femele au fost transferati intr-un tarc, iar peste o luna vor putea cutreiera prin padurile din zona nestingheriti....

Duminica, 27.01.2013, 09:00
Motiv de bucurie la rezervatia de zimbri din Hateg

Motiv de bucurie la rezervatia de zimbri din Hateg

Familia de zimbri s-a marit cu inca un membru. Este al doilea pui care se naste acolo, in acest an. Iar bucuria este cu atat mai mare cu cat se intampla foarte rar sa se nasca zimbri in captivitate.

Sambata, 01.09.2012, 16:49
Zimbri din Romania, nu vor in libertate

Zimbri din Romania, nu vor in libertate

Gustul libertatii n-a fost pe placul celor 5 zimbri lasati sa pasca in voie in padurile din judetul Neamt. Dupa nici o saptamana de libertate, animalele s-au intors sa ia masa. in tarc. Silvicultorii spun ca de vina este primavara tarzie. In padure,...

Joi, 29.03.2012, 13:55
VIDEO! Dupa ce au fost eliberati, zimbrii din Parcul Natural “Vanatori” s-au intors acasa

VIDEO! Dupa ce au fost eliberati, zimbrii din Parcul Natural “Vanatori” s-au intors acasa

Se pare ca celor cinci zimbri din Parcul Natural “Vanatori”, judetul Neamt, nu le-a placut prea mult libertatea. Chiar daca au fost lasati sa pasca in voie in paduri, dupa o saptamana animalele s-au intors acasa.

Joi, 29.03.2012, 00:00
VIDEO! Rezervatia de zimbri din Moldova, una dintre cele mai mari din Europa

VIDEO! Rezervatia de zimbri din Moldova, una dintre cele mai mari din Europa

Tara noastra se poate lauda cu o fauna bogata, inca. Suntem vestiti pentru ursul brun, acela care coboara in Brasov, la tomberoane sau mistretii pentru care se organizeaza vanatori de mare anvergura.

Joi, 04.08.2011, 00:00
VIDEO! Un weekend langa zimbri, lacuri si manastiri

VIDEO! Un weekend langa zimbri, lacuri si manastiri

Daca v-ati saturat de destinatiile de week-end obisnuite, va oferim o varianta: lacul de acumulare Izvorul Muntelui. Este in judetul Neamt si pe langa peisajul care taie rasuflarea, o vizita la Izvorul Muntelui va ofera posibilitatea unei intalniri cu totul speciale.

Duminica, 24.10.2010, 00:00
x