Antena Căutare

Afla ce este cu adevarat hidronefroza!

Hidronefroza nu este o maladie in sine, ci in primul rand un mecanism de aparare, de adaptare a organismului la conditiile impuse de o afectiune, de o conditie patologica ce poate fi localizata la nivel urinar sau poate afecta un organ de vecinatate.



Mai mult, daca obstructia este unilaterala, rinichiul neafectat continua sa produca urina si sa asigure eliminarea rezidurilor, astfel ca suferinta trece neobservata. In ciuda aparentei normalitati, rinichiul bolnav este insa profund afectat in acest timp. Rata de filtrare si transport scade, fluxul de sange se reduce drastic, nefronii (unitatile ,,lucrative" renale) sufera si sunt distrusi, ajungandu-se la atrofie renala si la pierderea ireversibila a functiei.

Din pacate, acest proces evolueaza rapid. Daca hidronefroza este ignorata, nedescoperita la timp sau tratata inadecvat, in cateva saptamani (circa o luna) se ajunge la pierderea functiei rinichiului respectiv, chiar daca obstacolul este ulterior rezolvat. In cazurile fericite, rinichiul ramas poate asigura desfasurarea normala a excretiei. Efectul este insa dramatic daca hidronefroza prelungita apare pe un rinichi unic sau este bilaterala.

Articolul continuă după reclamă

ASIMPTOMATIC
In ciuda gravitatii fenomenului, acesta este deseori asimptomatic sau are manifestari vagi, inselatoare. Simptomele depind de localizarea obstacolului, de natura lui, de mecanismele adaptative ale organismului: dupa cum spuneam, rinichiul sanatos poate prelua singur sarcina producerii urinei, ceea ce permite ignorarea obstacolului pana cand rinichiul bolnav nu mai poate fi salvat.

O obstructie pe vezica sau uretra poate determina o periculoasa stagnare pe ambele cai urinare, dar, o perioada, vezica se dilata mult si preia astfel o cantitate mare de urina.

In obstructiile acute, produse de obicei de un calcul, apare o durere severa, intermitenta, localizata in spate sau in partea laterala a abdomenului, ce iradiaza spre zona genitala, insotita de greturi , varsaturi, urinari frecvente si dureroase. Daca este o obstructie cronica, ce se dezvolta in timp, apar dureri abdominale vagi, infectii urinare repetate, tulburari de mictiune.

Daca este o tumoare urinara, apare o hematurie persistenta (prezenta de sange in urina). Daca obstructia este bilaterala, volumul diurezei scade, apar senzatia de golire incompleta a vezicii, dificultatea de initiere a urinarii, urinari frecvente (atat ziua, cat si noaptea) si imperioase, incontinenta urinara.

TRATAMENT DIFERENTIAT
Tratamentul este diferit in functie de localizarea si de natura obstacolului, de varsta si de starea pacientului. Prioritatea este deblocarea cailor urinare care se poate face prin: cateterism uretral (daca obstacolul este situat la acest nivel), montarea unui stent ureteral sau, daca nu e posibil, nefrostomie (drenajul rinichiului printr-un tub care se deschide la suprafata pielii). Eliminarea obstacolului se face printr-o interventie chirurgicala clasica sau endoscopica.

DIAGNOSTIC
Pentru precizarea diagnosticului de hidronefroza este nevoie de un consult la medicul urolog, precum si de analize de sange si de urina (examen sumar de urina, hemoleucograma, electroliti, uree, creatinina). De asemenea, se efectueaza diferite teste imagistice (ecografie, pielografie intravenoasa, tomografie sau rezonanta magnetica nucleara).

SFATUL MEDICULUI
Multe dintre aceste suferinte ar putea fi evitate daca am acorda mai multa importanta sanatatii noastre. Din pacate, deseori "frica" de medic depaseste frica (sanatoasa!) de boala.

Dati importanta controalelor si investigatiilor periodice la medicul de familie, prezentati-va prompt la medic pentru orice simptom suspect, zgomotos sau nu. Acest lucru este cu atat mai valabil la pacientii cu rinichi unic sau care au prezentat in trecut suferinte renale, la persoanele cu varsta de peste 50 de ani, precum si la gravide, care sunt raspunzatoare nu numai pentru sanatatea lor, dar si a fatului.

Citeste jurnalul.ro

Dieta in functie de grupa sangvina... VIDEO! Sportul inseamna sanatate...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei Marti, 10.12.2024, 19:00
2025 de exceptie Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x