Antena Căutare
Logo show

Salată de ouă, un preparat pentru masa festivă de Paște. Reţeta lui Vlăduţ de la Neatza cu Răzvan și Dani

Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit un preparat care conține ouă, maioneză, muștar dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Salată de ouă"

Ingrediente pentru Rețeta Salată de ouă:

4-5 ouă fierte 4 linguri de maioneză clasică 2 linguri de muștar franțuzesc cu boabe 2 linguri de muștar clasic 4-5 castraveți murați 1 legătură de ceapă verde 150 gr bacon  100 gr șvaițer

Mod de preparare pentru Rețeta Salată de ouă

Mai întâi se pun ouăle la fiert în apă cu puțină sare și 1 linguriță de oțet. Se fierb tari, adică peste 5 minute, de când încep să fiarbă.

Întte timp, ne ocupăm de sos.

Baconul se toacă cubulețe și se trage la tigaie pentru a deveni crocant.

Ceapa verde se curăță și se toacă rondele.

Castraveciorii se toacă cubulețe cam de mărimea rondelelor de ceapă verde, să avem uniformitate.

Se amestecă maioneza cu muștarul și se potrivește textura și gustul cu puțină zeamă de la castraveciori. Apoi se adaugă ceapa verde, castraveciorii și cubulețele de bacon crocant.

Ouăle se curăță și se toacă tot cubulețe. Se vor adăuga în salată la final și se amestecă ușor pentru a nu se strivi.

Este o salată foarte potrivită pentru orice masă festivă, dar mai ales pentru mesele sărbătorilor pascale când de bază sunt ouăle fierte.

Spor și poftă bună!

Marti, 07.04.2020, 08:30
x