Antena Căutare

Românii cu credite la banci, ruinați de noile hotărâri ale BNR. Ratele cresc din nou!

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere traiectoria ratei anuale a inflaţiei pe termen scurt, iar riscurile asociate acestei perspective provin în principal din conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, din condiţiile de pe piaţa muncii şi din evoluţia preţurilor, a anunţat miercuri banca centrală.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere traiectoria ratei anuale a inflaţiei pe termen scurt, iar riscurile asociate acestei perspective provin în principal din conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, din condiţiile de pe piaţa muncii şi din evoluţia preţurilor, a anunţat miercuri banca centrală.

În noiembrie 2017, BNR a revizuit în creştere, de la 1,9% la 2,7%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, a lăsat neschimbată prognoza de 3,2% pentru finalul anului 2018 şi a estimat un nivel de 3,1% pentru septembrie 2019.

Noul scenariu al prognozei evidenţiază perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în lunile următoare, succedată de o temperare a acesteia în ultima parte a anului 2018. Astfel, faţă de raportul precedent, traiectoria ratei anuale prognozate a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent pe termen scurt, în principal ca urmare a relativei intensificări a efectelor inflaţioniste recente şi anticipate ale factorilor pe partea ofertei, asociată cu presiuni ale factorilor fundamentali”, se arată în comunicatul publicat miercuri.

Pe plan extern, sunt relevante incertitudinile şi riscurile legate de volatilitatea pieţelor financiare internaţionale, evoluţiile preţurilor petrolului şi ale produselor agroalimentare, precum şi ritmul expansiunii economice a zonei euro şi pe plan global, inclusiv în condiţiile normalizării politicilor monetare ale băncilor centrale majore, potrivit BNR.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, datele statistice aferente primelor două luni ale trimestrului IV din 2017 relevă accentuarea tendinţei ascendente a producţiei industriale, alături de dinamizarea comenzilor noi din industria prelucrătoare, precum şi menţinerea ritmurilor mari de creştere a activităţii din comerţ şi servicii, pe fondul avansului salariului mediu net real, potrivit BNR. În aceste condiţii, deficitul comercial a crescut, în condiţiile în care importurile au crescut mai rapid decât exporturile.

Creditul acordat sectorului privat şi-a continuat creşterea robustă în decembrie 2017, într-un ritm anual de 5,6%, în condiţiile în care componenta în lei a crescut în termeni anuali cu 15,8%; ponderea acesteia în total credit s-a majorat la 62,8% (de la un minim de 34,6% în mai 2012)”, se arată în comunicat.

În aceste condiţii, consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an. Astfel, a decis majorarea la 1,25% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi creşterea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,25%. De asemenea, BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Lovitură puternică pentru românii care au credite! Anunțul făcut de BNR în urmă cu puțin timp: Ce se întâmplă cu rata ta... Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Ministrul Muncii a făcut anunțul: "Nu am dezavantajat pensionarii"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul pepenilor de Dăbuleni în 2026. Cât costă kilogramul și de ce sunt nemulțumiți producătorii
Prețul pepenilor de Dăbuleni în 2026. Cât costă kilogramul și de ce sunt nemulțumiți producătorii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce vede banca înainte să-ți aprobe creditul: scorul FICO, Biroul de Credit și cum te pregătește Finovo
(P) Ce vede banca înainte să-ți aprobe creditul: scorul FICO, Biroul de Credit și cum te pregătește Finovo
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a „liniorilor” din galeriile Metrorex
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a... Jurnalul
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă Kudika
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug Redactia.ro
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x