Antena Căutare

Franta: Fost ministru al Justitiei, acuzat ca ar fi avut OPT iubiti in acelasi timp!

Parisul este, fara indoiala, “Orasul Iubirii”. O demonstreaza la perfectie Rachida Dati, fost ministru al Justitiei, actualmente membru al Parlamentului European, care incearca sa-l forteze pe Dominique Desseigne, un influent om de afaceri, sa recunoasca paternitatea tinerei Zohra, in varsta de trei ani. Insa povestea nu e chiar atat de simpla.

Desseigne, in varsta de 68 de ani, refuza vehement sa faca testul ADN, spunand ca el este doar unul dintre cei opt iubiti pe care Rachida Dati, 47 de ani, i-a avut in acelasi timp. Cu alte cuvinte, nu are sens sa recunosti un prunc daca propria lui mama nu stie cu cine l-a facut.

Gurile rele spun ca “lista” fostului ministru al Justiei este una complicata, cuprinzand un prim-ministru spaniol, o vedeta de televiziune, un politician din Qatar si, sic, fratele fostului presedinte francez, Nicolas Sarkozy.

De altfel, Rachida Dati a dat de inteles, in cadrul mai mult interviuri, ca intre ea si Sarkozy ar fi fost o idila.

Nici Francois Hollande, actualul presedinte al Republicii, nu are o viata prea linistita, cel putin in plan personal. Segolene Royale, fosta sotie a acestuia, si Valerie Treiweiler, actuala iubita, se rafuiesc de mai mult ani. Situatie care il afecteaza pe seful statului.

Cel mai delicat moment a fost cel in care Valerie si-a declarat public sustinerea pentru un politician aflat in competitie directa cu Segolene Royale, iar presedintele a trebuit sa comenteze incidentul.

Rachida Dati este prima femeie care a ocupat functia de ministru al Justitiei in Franta. In 2007, in timpul alegerilor prezidentiale, a fost purtator de cuvant al candidatului Nicolas Sarkozy. In 2010, Rachida a scapat un "porumbel" care a facut inconjurul lumii. Vorbind despre fonduri de investitii, aceasta a pronuntat cuvantul "felatie" in loc de "inflatie". "Pur si simplu am vorbit prea repede", a explicat atunci Rachida, cu zambetul pe buze.

foto: flickr via fredzone.org

Obama sau Romney? Pe 6 noiembrie, americanii vor afla cine va fi cel de-al 45-lea presedinte al SUA... Analisti: Barack Obama va invinge, dar nu va salva America...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x