- Emoția unui nou început. Premiera "Iubire cu parfum de lavandă", un serial original, AZI pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Numărul neoficial al persoanelor decedate în Haiti în urma uraganului Matthew a crescut, duminică, la 1.000 de persoane, informează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit agenției de protecție civilă, cifra oficială este de 336 de morți, numărătoarea avansând cu dificultate deoarece autoritățile trebuie să viziteze fiecare sat lovit de puternicul fenomen meteorologic, iar accesul în anumite zone sinistrate este dificil și chiar imposibil, cum este cazul regiunilor din sud-vest, care sunt încă izolate.
Haiti se confruntă în prezent cu holera, iar autoritățile sunt nevoite să organizeze înmormântări în gropi comune în Jeremie, potrivit Kedner Frenel, înalt oficial din regiunea Grand'Anse din Haiti. Frenel a declarat că 522 de persoane au decedat numai în Grand'Anse. Conform altor rapoarte ale primarilor din 15 dintre cele 18 municipalități din sudul peninsulei, 386 de persoane și-au pierdut viața în acele zone. În restul țării, s-au raportat alte 92 de decese, mai arată sursa citată.
Frenel a declarat că există o mare îngrijorare din cauza epidemiei de holeră și că autoritățile se concentrează pe aprovizionarea cu apă potabilă, alimente și medicamente pentru miile de persoane care trăiesc în adăposturi.
Holera cauzează diaree și poate ucide în doar câteva ore dacă nu este tratată. Se răspândește din cauza apei contaminate și are o perioadă scurtă de incubație, ceea ce duce la focare ce evoluează rapid.
Puternicul uragan, cea mai aprigă furtună din Caraibe din ultimul deceniu, a lovit marți Haiti, cea mai săracă țară din spațiul american, aducând rafale de 230 de kilometri la oră și ploi torențiale. Aproximativ 1,3 milioane de persoane — dintr-o populație de 10,3 milioane, au fost afectate de trecerea sa. Dintre acestea, peste 750.000 au nevoie de asistență umanitară, potrivit Biroului pentru afaceri umanitare al ONU (OCHA).
Haiti a anunțat trei zile de doliu național, începând de duminică, pentru sutele de oameni care au murit la trecerea uraganului Matthew în această săptămână, informează DPA și AFP.
Poliția anchetează un pui! Motivul este cât se poate de bizar!... Niciun uragan nu se va mai putea numi Sandy, Katrina sau chiar Matthew. Au marcat istoria și spiritele...