Poate fi Adnan. Dar dacă-l cheamă Mohammed? Sau ai lui îl strigă Moonif? Alaa? Nici Sami? Oricum nu contează, va fi știre doar o zi. Ori nici atât...Nu-i știm anii, nu-i știm frații, nu-i știm viața. E plin de sânge, dar nu plânge. Ziariști, hienele, îl fotografiază. E ok, nici nu respiră. E din Aleppo. E Băiatul din Ambulanță
Dacă apuci să dai ”play”, prin fața ochilor ți se vor preumbla imagini ce se petrec de zeci de ori pe zi în Siria, în ultimii cinci ani. Auzi strigăte, e semi-întuneric, vezi o Salvare. O clădire din Aleppo a fost bombardată. Un prichindel e prins de brațele vânjoase ale unui bărbat, scos dintre dărâmături și urcat în mașina ce împiedică oamenii să plece la Hades acasă. Lumea urlă în jurul lui.
Dar el nici măcar nu plânge.
Mâinile-l țin sănătos. Brațele sale mici se prind de vesta reflectorizantă, cea care tocmai l-a salvat. E bine acolo, e cald, e în siguranță, chiar dacă stă cinci secunde. E lăsat pe un scaun. Portocaliu. Lângă niște dulapuri portocalii, aflate lângă niște cutii portocalii. Privește afară.
Citește și:
Și nici măcar nu plânge.
Salvatorul se repede după un walkie-talkie, îl scapă pe jos, îl regăsește și pleacă. N-ar vreme de piciul cu tricou cu imprimeu de desene animate. Se duce după alți copii. Lasă, ușor, mânuțele pufoase pe lângă el, le odihnește pe scaunul portocaliu. E plin de sânge. Un ochi, dreptul, e deschis, celălalt e semi. Hienele se reped să-i facă poze. E o știre. Doar atât.
Nici măcar nu plânge.
Clipește. Duce stânga la ochișor. Simte ceva umed. Da, e sânge, sângele lui. Amestecat cu praf, cu durere, cu frică și iarăși cu sânge. Lângă el vor veni alți copii, răniți. Dar el nu plânge, în acest Aleppo din care n-a mai rămas nimic. Unii spun că se numește Omran Daqnee, dar pe cine interesează?
E Băiatul din Ambulanță.
Profesorii români arestați în Turcia au fost eliberați. Arestările, în dosarul puciului eşuat din 15 iulie... SUA mută armele nucleare din Turcia în România! Ce spun oficialii despre acest demers!...
