In 1808, guvernul britanic a pus bazele proiectului "Marele Studiu Trigonometric al Indiei" cu scopul de a determina pozitia si inaltimea fiecarui varf important precum si pentru a-l denumi. Desi s-au facut eforturi uriase (unele aparate de masurat cantareau chiar si o jumatate de tona), autoritatile nepaleze nu au permis intrarea britanicilor pe teritoriul lor. Totul a fost abandonat pana prin 1847, cand englezii s-au pus, iar, pe treaba, de la o distanta de 250 de kilometri. Pana atunci, se considera ca varful Kangchenjunga este cel mai inalt punct de pe Terra, dar cei care masurau au "simtit", mai la vest, un varf ce parea mai mare. Cum distanta era uriasa, trebuia trimis cineva la fata locului.
James Nicolson a ajuns acolo, prin "acolo" intelegandu-se la 170 de km distanta. A masurat ca "varful b" are 9.200 de metri, dar nu a luat in calcul refractia luminii, cea care distorsioneaza inaltimile. In 1852, un indian din Bengal, Radhanath Sikdar, a stabilit cu exactitate ca Everestul este cel mai inalt varf din lume.
Atunci, incepe, practic, povestea lui, toti dorind sa-l cucereasca. In 1856 se anunta, oficial, ca are 8.839 de metri. Dupa ce s-a terminat cu masuratoarea, trebuia gasit un nume. Pana atunci il stiau de "varful XV". Tibetanii ii ziceau CHOMOLUNGMA, "Mama Sfanta", dar nu era ceva oficial. Atunci toti s-au gandit la George Everest, cel care fusese Geodezul General al Indiei, omul care propusese masurarea varfului. Everest (1790 - 1866) isi dedicase mai bine de 20 de ani pentru aceasta "afacere" asa ca era normal ca cel mai inalt punct de pe Terra sa-i poarte numele. I s-a spus, mai intai, "Mont Everest" apoi "Mount Everest". In 1856 s-a stabilit, oficial, ca are 8.840 de metri, iar la 9 octombrie 2005, Biroul de Stat pentru Geodezie si Cartografie din China a anuntat ca inaltimea finala a Muntelui Everest, situat la granita dintre Nepal si Tibet (China), este de 8.848 de metri.
