Antena Căutare

Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la NASA: „Am detectat un obiect care provine dintr-o altă...”

Misteriosul Oumuamua, un obiect cosmic detectat recent, care are forma unui trabuc şi provine dintr-un alt sistem stelar, nu emite "semnale artificiale", potrivit primelor observaţii făcute de oamenii de ştiinţă aflaţi în căutarea unor forme inteligente de viaţă extraterestră, publicate joi, informează AFP.

Acest corp ceresc cu o structură telurică, al cărui nume semnifică "mesager" în limba hawaiană, a fost reperat pe 19 octombrie cu telescopul Pan-STARRS1 din Hawaii, care monitorizează obiectele ce trec prin proximitatea Terrei.

După descoperirea sa, spiritele s-au inflamat. Ar putea fi acest corp ceresc cu formă neobişnuită creaţia unei civilizaţii extraterestre?

Într-un studiu publicat în revista ştiinţifică Nature pe 21 noiembrie, mai mulţi specialişti au estimat că este vorba despre un asteroid, ce are lungimea de 400 de metri şi lăţimea de doar 40 de metri.

Articolul continuă după reclamă

Această formă neobişnuită este fără precedent în rândul foarte numeroşilor asteroizi şi comete ce au fost repertorizate şi care s-au format în sistemul nostru solar, potrivit autorilor cercetării, care au ajuns la concluzia că asteroidul Oumuamua este de natură interstelară.

Potrivit acestor astronomi, Oumuamua a călătorit singur prin Calea Lactee vreme de sute de milioane de ani, înainte de a trece prin Sistemul Solar.

La rândul lor, cercetătorii din programul Brakthrough Listen, dedicat căutării în Univers a semnalelor tehnologice lăsate de o eventuală civilizaţie extraterestră, au îndreptat puternicul radiotelescop din Green Bank (Virginia de Vest) spre Oumuamua.

"Nu au fost evidenţiate semnale artificiale emanând de la acest obiect ceresc (...) însă supravegherea şi analiza datelor vor continua", au anunţat experţii de la Breakthrough Listen într-un comunicat.

"Nu vedem nimic care să emită semnale într-o manieră continuă de pe Oumuamua", a declarat pentru AFP Andrew Siemion, coordonatorul laboratorului Breakthrough Listen din cadrul Universităţii California din Berkeley.

Cercetătorii americani vor continua să monitorizeze acest obiect cosmic.

"Cel mai probabil, Oumuamua este un asteroid ejectat de steaua lui gazdă în timpul unor evenimente haotice în urmă cu miliarde de ani şi care a ajuns din întâmplare în sistemul nostru solar. Însă celelalte ipoteze sunt atât de interesante, încât merită efortul să îl privim de aproape", a adăugat acelaşi cercetător.

Sprijinit de astrofizicianul Stephen Hawking şi antreprenorul rus Yuri Milner, programul Breakthrough Listen, lansat în 2015, este dedicat căutării semnalelor transmise de forme inteligente de viaţă extraterestră. Programul funcţionează pe baza unui buget de 100 de milioane de dolari.

Sărbătoarea Crăciunului: de ce împodobim bradul? Ritualul e la origine unul păgân... Biserica a intrat în alertă! Descoperirea care zdruncină creștinismul din temelii! Prima Apocalipsă a lui Iacob a ieșit ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
De ce să lipești un Post-it sub locul în care dai gaură cu bormașina. Trucul vechi care te scapă de mizerie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză înainte să pleci de acasă
Obiceiul banal din bucătărie care îți încarcă factura la curent fără să știi. Ce să scoți din priză...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x