Baţi în lemn să te fereşti de ghinion? Iată de unde vine obiceiul şi ce semnifică de fapt

Urmărește A1 pe Discover

Deşi pare ciudat şi greu de crezut, obiceiul de a bate în lemn pentru a îndepărta ghinionul nu s-a născut în spaţiul românesc. Dimpotrivă, este cunoscut în multe părţi din Europa şi chiar pe meleaguri mult mai îndepărtate. Supertitiosii bat în lemn ca să le meargă bine sau, mai exact, ca să nu le meargă rău

Nu se cunoaşte cu certitudine când a apărut acest obicei, însă există mai multe teorii. Se presupune că obiceiul bătutului în lemn a apărut în rândul popoarelor antice. Unii istorici susţin că celţii, de exemplu, loveau uşor în trunchiurile copacilor fie pentru a invoca protecţia spiritelor, fie pentru a le mulţumi acestora.

Ulterior, creştinii au preluat practică, însă au asociat lemnul pe care îl loveau cu cel al crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

"CÂTE BORDEIE, ATÂTEA OBICEIE".

În Asia, bătutul în lemn era un mesaj transmis zeilor pentru ca aceştia să-l protejeze pe stăpânul unei case îndestulate de invidia altora, capabili să i-o afecteze sau chiar să i-o distrugă.

Dar există multe zone în lumea primitivă, unde credincioşii păgâni se rugau la copac, precum la o icoană. Pentru ei, copacul era ceva sfânt care creşte singur, se înălţă fără să-l ude cineva la rădăcină şi ajunge să domine oamenii, atât de mici, aflaţi la baza să. Copacul era zeul suprem.

Ciocănind în lemnul copacului, pentru ca acesta să scoată sunete, ei descopereau un mod de comunicare cu zeii, făcut ca ei să le asculte ruga.

Iar dacă zeii nu vor să le-o asculte, atunci ei vor transmite tot prin copac furia lor. Ea se va dezlănţui pe vreme de furtună şi va alege copacul cel mai înalt ca să lovească fără milă, cu fulgerul.

Ca şi multe alte credinţe vechi, cultul copacului s-a redus la o simplă superstiţie, în care nu mai crede nimeni, dar poate că nu e om care să nu fi bătut în lemn măcar o dată, ca să nu-i fuga şansa din cale.

TEORIILE SE BAT CAP ÎN CAP, DECI… CARE-I ADEVĂRUL?!

Există cercetători care susţin că practica lovirii lemnului este mult mai recentă decât se consideră în general. În cartea sa, ,,The Lore of the Playground", folcloristul britanic Steve Touchwood susţine că obiceiul îşi are originea într-un joc practicat de copii în secolul al XIX-lea, "Tiggy Touchwood".

Acesta era asemănător lepşei îndrăgite astăzi de copii, însă diferenţa era că, în momentul în care unul dintre jucători atingea un obiect din lemn, se considera că este imun şi nu poate fi prins.

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate originea obiceiului bătutului în lemn, el este practicat în continuare în întreaga lume, uneori sub diverse forme...