Antena Căutare

Biserica a înnebunit când a văzut ultima descoperire! Mormântul lui Iisus, o minciună care ne-a fost băgat pe gât până acum?

Dacă n-ai ajuns încă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cunoscută ca locul înmormântării lui Hristos, poți să mai aștepți puțin, până când nu vor mai exista dubii că acolo a fost îngropat Iisus. Există date științifice care contrazic faptele scrise în Noul Testament.

Dacă n-ai ajuns încă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cunoscută ca locul înmormântării lui Hristos, poți să mai aștepți puțin, până când nu vor mai exista dubii că acolo a fost îngropat Iisus. Există date științifice care contrazic faptele scrise în Noul Testament.

Mormântul în care se crede că Iisus Hristos a fost îngropat este mai vechi decât se credea, spun oameni de știință. Testele efectuate pe rămășițele unei peșteri de calcar în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim au fost datate ca fiind din anul 345 era noastra.

Răspunsul care îți va deschide ochii: descoperirea asta explică iubirea așa cum nimeni n-a făcut-o!

Astfel, peștera, cea mai veche rămășiță arhitecturală, are o vechime de vreo 1.700 de ani. Procesul științific a analizat substanțele chimice din rămășițe, pentru a afla cât timp a trecut de când au fost expuse la lumină. Dovezi arhitecturale anterioare găsite în jurul acesteea, datează doar din perioada Crusader, în urmă cu aproximativ 1.000 de ani.

Articolul continuă după reclamă

E ca în visele SF ale omenirii! Descoperirea care îți arată cum călătoria în timp o să fie ca mersul cu mașina!

În timp ce Noul Testament spune că Iisus a murit fie în 30, fie în 33 era noastră, datele istorice sugerează că romanii au găsit și au consacrat mormântul în 326. Data corespunde domniei lui Constantin I, împăratul roman care s-a convertit la creștinism și a declarat această religie ca fiind cea oficială a imperiului. Din acest punct istoric, s-a început construirea de monumente mari pentru Hristos.

Află toate detaliile despre cum Biserica a măsluit informații despre mormântul lui Iisus!

Poza unei fetiţe, îmbrăcată în costum tradiţional românesc, a devenit virală pe Internet: "La mulți ani, România&qu... 24 DE ANI DE ANTENA 1. Ce făcea Florin Ristei, pe vremea când cel mai ambițios proiect pornea la drum: "Cu vocea, a...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Viața modernă împinge mintea umană la limită. Ce se întâmplă în creierul nostru, de fapt, și cum putem combate fenomenul
Viața modernă împinge mintea umană la limită. Ce se întâmplă în creierul nostru, de fapt, și cum putem...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum poți combate traficul aglomerat, potrivit experților. Greșeala pe care o fac cei mai mulți șoferi
Cum poți combate traficul aglomerat, potrivit experților. Greșeala pe care o fac cei mai mulți șoferi
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x