"In primul rand, sunt sculptor, nu pictor! In al doilea, nu primesc ordine de la nimeni! Nici macar de la Papa! In al treilea, daca are nevoie se serviciile mele, ma consulta, nu asa, trimite slugi!" Asa gandeste Michelangelo, marele artist. E suparat. Aprilie 1508. Iuliu al II-lea, Parintele Vaticanului, i-a ordonat sa se ocupe de pictarea Aedicula Sixtina, Capela. Papa Sixtus al IV-lea o ridicase. Fusese gata in 1483, dar parca ii lipsea ceva, n-avea stralucire. Corect, un Botticelli, un Perugino, un Rosselli sau un Ghirlandaio lasasera sa le alunece maiastrele pene pe pereti, dar...
Buonarroti nici nu vrea sa auda. Ha, ha, cer albastru si stele aurii! Nu, el nu face asa ceva! Fuge la Florenta. Asa crede, ca a scapat. Dar iscoadele Papei ii prind urma si, de urechi, il aduc la Roma, pe 9 mai. A doua zi, ii pun o pana in mana...De buna voie si nesilit de nimeni, iscaleste. Se va apuca de pictat. Nu stie ca s-a bagat la lucrul unei capodopera. Care-i va lua sanatatea, banii si patru ani din viata!
Nu tine cont de sfaturile Papei. Repeta ca nu e pictor, ci sculptor, dar cum doarme cu perfectionismul in pat, vrea sa iasa ceva de calitate. Ignora tot, face singur planurile. N-are nevoie de ucenici, prepara singur vopselurile. Nu e specialist, nu stie ca umiditatea produce sare. Lucreaza un an la o fresca apoi, pe final, isi da seama ca e acoperita de o pojghita, fina, alba. Arunca pensulele, coboara schelele. Se cearta cu Dumnezeu. Apoi, reaseaza scarile, recombina vopseaua...E frig, Vaticanul intarzie platile, sunt zile intregi in care nu mananca nimic, se urineaza intr-o caldare, suie si coboara de un infinit de ori. Cand termina o bucatica, nu-si mai simte spatele. Sta culcat, la 50 de centimetri de tavan si picteaza. Culorile i se scurg in ochi, suduie si, cand se ridica, da cu capul de perete! Nu mai poateeee!!! Gata! Un infern! Un infern in Casa Domnului! Dar merge mai departe. Strange din dinti. Papa spioneaza. E multumit. Si e greu sa-l satisfaci pe Iuliu al II-lea...
E la un pas de moarte. Gatul i se umfla. "Sufera de gusa", zic oamenii vremii. Ochii i se fac tot mai mici. Dar el lucreaza...Lucreaza...Cand tremura, darama borcanele care se sparg de ciment. Coboara, sterge petele, combina, urca iar.
Are in cap numai data de livrare: 1 noiembrie 1512. E 31 octombrie. O termina! De fapt, termina 3.000 de figuri pe o suprafata de 500 de metri patrati. Geneza-i gata: Separarea luminii de intuneric, Creara Soarelui si Lunii, Separarea pamantului de ape, Crearea lui Adam... Doamne, Papa-si face cruce. E mirific! Degetul lui Dumnezeu indreptat catre Adam pentru a-i da viata...Cea mai luminata opera de pana atunci. Vasari, marele Georgio Vasari, povesteste: "Afland ca vor fi descoperite frescele, s-a adunat toata suflarea sa priveasca picturile, ramanand cu totii muti de incantare"...
Au trecut 500 de ani de atunci. Japonezii au trecut pe la Capela Sixtina, din Palatul Papal din Vatican, si-au instalat masinariile si au reconditionat toata pictura. La o jumatate de mileniu de cand Buonarroti a urlat "Finitooooo", Michelangelo pare la fel de viu...
Atelierele de sculptat si decorat dovleci, o noua metoda de relationare intre copii si parinti... Un calugar tibetan de 66 de ani, cel mai fericit om din lume...
