Antena Căutare

Eroul de la Barcelona. N-a vrut să-l lase pe Julian să moară singur. ”Sângele îi curgea din cap. L-am mângâiat pe păr. Semăna cu cel mic, al meu. Nu l-am putut privi în ochi”...

Harry Athwal, un britanic din Birmingham, aflat pe Las Ramblas în momentul producerii atentatului, a ignorat toate pericolele din lume și, deși a fost somat, de trei ori, să se ascundă, a rămas pe caldarâm, alături de micuțul Juian, băiețelul de numai șapte ani care se stingea. Imaginea cu bărbatul de 44 de ani, îngenunchiat lângă trupul din care viața tocmai pleca, au făcut înconjurul lumii, dar Harry nu vrea să audă de ”eroi”. ”Am făcut ceva normal!”

Harry Athwal, un britanic din Birmingham, aflat pe Las Ramblas în momentul producerii atentatului, a ignorat toate pericolele din lume și, deși a fost somat, de trei ori, să se ascundă, a rămas pe caldarâm, alături de micuțul Juian, băiețelul de numai șapte ani care se stingea. Imaginea cu bărbatul de 44 de ani, îngenunchiat lângă trupul din care viața tocmai pleca, au făcut înconjurul lumii, dar Harry nu vrea să audă de ”eroi”. ”Am făcut ceva normal!”

Harry Athwal se afla la primul etaj al unui restaurant de pe Las Ramblas, în cel mai frumos oraș din lume, Barcelona, în momentul când duba a început să secere, în diagonală, moartea, printre turiști. În secunda următoare a urlat, efectiv, la cei de la masă să nu se miște, iar el a coborât să de o mână de ajutor.

”Am făcut-o instinctiv, nu mă întrebați de ce. Am privit în stânga și în dreapta, în momentul în care am ajuns jos. Pe caldarâm, multe trupuri. La câțiva pași de mine se afla micuțul. Am alergat direct către el”, povestește Harry. ”Era inconștient, avea unul dintre picioare rupte, iar sângele îi țâșnea din cap. Am știut că e mai mult decât sânge”..., spune în timp ce lacrimile câștigă bătălia.

Forțele de ordine i-au strigat să plece de pe stradă. Lumea țipa, sirenele se auzeau de peste tot, nimeni nu știa ce și cum. De trei ori a refuzat, deși imaginile arată cu polițiștii, cu mâna pe armă, îi cer să se retragă. Athwal, un tip de 44 de ani, din Birmingham, dar originar din India, nu s-a mișcat. ”I-am luat pulsul. Nu avea. Atunci am pus mâna sub spatele său, am început să tremur. Mi-am dat seama că sufletul său plecase. L-am mângâiat, așa, pe cap, pentru a nu-l lăsa singur. Cum îl puteam lăsa, când avea vârsta celui mic al meu? Singurul lucru de care m-am temut a fost să-l privesc în ochi. Asta, recunosc, mi-a fost cel mai greu!”

Julian Cadman, șapte ani, se născuse în Kent, Marea Britanie, dar, împreună cu părinții, se mutase, în 2014, în Australia. Tatăl său, Andrew, rămăsese la Sydney, cu treabă, Julian venise doar cu mama, Jumarie, în Catalunia. Cei doi au fost văzuți, ultima oară, împreună, în după-amiaza zilei de joi, pe Las Ramblas, înainte de atentat. Julian a rămas acolo, pe caldarâm, în timp ce femeia a fost preluată, imediat, de salvare. A ajuns la spital cu ambele picioare fracturate și cu lovituri la cap, dar a supraviețuit, fiind indusă, imediat, în comă. De la Antipozi, tatăl a făcut un apel disperat pe siteurile de socializare, deoarece nu mai avea nicio veste de la cei dragi. Finalmente, autoritățile iberice au anunțat că micuțul se află pe lista decedaților...

Credit foto: La Voz de Galicia, facebook

Sosiile lui Elvis Presley, concurs în Filipine... Horoscopul zilei! Gemenii vor avea o zi foarte bună. Mai ales la locul de muncă le va surâde norocul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x