Antena Căutare

FOTO: O femeie a cheltuit 40.000 de dolari pe operații estetice! Păcat că i-a furat! Uite cum arată acum

Visa să aibă o siluetă de invidiat, dar pentru asta avea nevoie de ajutorul esteticianului. Și cum intervențiile chirurgicale costau o avere, femeia s-a gândit imediat la o soluție salvatoare.

Visa să aibă o siluetă de invidiat, dar pentru asta avea nevoie de ajutorul esteticianului. Și cum intervențiile chirurgicale costau o avere, femeia s-a gândit imediat la o soluție salvatoare. Și deloc legală.

Femeia vindea diferite produse false la prețuri chiar mai scumpe decât originalul. Iar păcăleala i-a adus aproape 40.000 de dolari, bani pe care i-a investit în operații și tratamente de înfrumusețare.

Numai că Maddison Hawk, în vârstă de 27 de ani, nu s-a gândit că există șansa să fie prinsă, așa că, la o verificare mai atentă, polițiștii s-au prins imediat de ilegalitate.

Mă bucur că nimeni n-a avut de suferit de pe urma produselor cumpărate de la mine, asta este cel mai bine. Nu regret absolut nimic, sunt de 40.000 de dolari mai frumoasă decât înainte, iar asta mă face să mă simt foarte bine”, le-a spus femeia anchetatorilor.

A FILMAT cum trece TRENUL peste EL! Video ȘOCANT cu GESTUL NEBUNESC!... Galerie FOTO de nota 1000: Asemănarea este ULUITOARE! Celebrităţile de la Hollywood şi sosiile lor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Roxana Blenche și chef Samuel, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Nicoleta Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Roxana Blenche și chef Samuel, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Nicoleta Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x