Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Povesteste Mario Andretti, campion mondial de Formula 1 in 1978, omul care a vazut multe la viata sa. "L-am sunat pe Alessandro la spital, imediat dupa accident. La finalul conversatiei el era cel care ma incuraja, nu invers".
Stop cadru. 15 septembrie 2001. Mai sunt 13 tururi, undeva pe la 42 de kilometri si cursa-i gata. Intra la boxe. Cand iese, Carpentier zboara direct in el. Cu 300 de kilometri la ora. Trei sute de kilometriiiiiii. Frontal! Inima i se opreste de sapte ori. Da, ati citit bine! Pierde 75 la suta din sange. "In mine mai ramasese cam un kilogram". "Pompita", asa paradita cum era, impingea doar plasma. Si aer proaspat. Plus o tona de vointa.
Coma indusa, isi pierde ambele picioare. La cateva zile de la accident, strange mana sotiei sale, Daniela, cu ochii cat pepenele de la nesomn pe marginea patului. "Dana, spune-le celor de la BMW sa-mi faca o masina speciala, adaptata pentru mine!" Asta-i nebun? Medicii se chinuie ca Doamne Doamane sa nu-l bage la prezental si omul doreste sa conduca din nou? "Nu-mi aduc aminte nimic de accident. Peste doi ani, in 2003, cand am revenit acolo, mintea a inceput sa lucreze si sa rememoreze. Am ignorat-o", avea sa spuna.
Cele 13 tururi care lipseau
11 mai, 2003. Inainte de startul Champ Car, in ovalul de la Lausitzring, un monopost se incalzeste. E singur, prinde 300 de kilometri pe ora. 68.000 de oameni sunt in picioare. In fata celui care n-are picioare. E Alex Zanardi. Trebuie sa termine cele 13 tururi ramase restante, "lapurile" de acum doua sezoane, nu? E om de cuvant. Logic, poarta proteze. Pentru condus. Pentru ski, are altele. La fel, pentru inotat. A fost om activ. Continua sa fie om activ.
Aida a vrut sa pacaleasca juriul X Factor?...
Pitesti: Au crezut ca explodeaza blocul din cauza muraturilor!...
