Antena Căutare

Povestea Linei Medina, fetița care a născut la doar cinci ani. Băiatul a crezut că mama îi este soră!

Pe 14 mai 1939, acum fix 76 de ani, Lina - în vârsta de cinci ani, șapte luni și 21 de zile, naște, prin cezariană, ajutata de trei chirurgi. Băiețelul, Gerardo Medina, are 2,7 kilograme și se naște perfect sănatos! Avea să trăiască 40 de ani, decedând din cauza unei boli la măduva spinării. Lina este considerată CEA MAI TÂNĂRĂ MAMA DIN ISTORIA OMENIRII

Pe 14 mai 1939, Lina - în vârsta de cinci ani, șapte luni și 21 de zile, naște, prin cezariană, ajutata de trei chirurgi. Băiețelul are 2,7 kilograme și se naște perfect sănatos! Avea să trăiască 40 de ani, decedând din cauza unei boli la măduva spinării. Lina este considerată CEA MAI TÂNĂRĂ MAMĂ DIN ISTORIA OMENIRII

Suntem pe final de 1938, undeva in Peru, in regiunea Huancavelica. Tiburcio Medina, tatal, vede ca fiica lui, Lina, are burta umflata. Vecinii, superstitiosi si inapoiati, vorbesc despre un sarpe care se ascunde in stomacul micutei. Il acuza de asta pe Apu, spiritul rau al Anzilor. Este dusă la șamani. Acestia zic ca e vorba despre o tumoare. "Du-te cu ea la spital!", aude Tiburcio. Pauză, pentru a înțelege cum stau lucrurile. În acel moment, localitățile rurale din Peru trăiesc, încă, în Evul Mediu. Marea criză economică a scufundat agricultura, totul stagnează.

In Pisco, cel mai apropiat oras, o vede doctorul Gerardo Lozada care isi da seama ca ceva e in neregula. O ia si, impreuna, ajung la Lima, in capitala. CONCLUZIA SPECIALIȘTILOR DE AICI: Lina este INSARCINATA!!! A conceput copilul la 4 ani si 8 luni. Da, patru ani si opt luni. Nu e nici Apu, nici interventia samanilor, nici Soarele. Micuta va deveni mama!!! Pe 18 aprilie 1939, Lima face prima fotografie, din profil, putandu-se vedea ca mai are putin pana sa nasca. Pentru ca este un fenomen nu rar, ci necunoscut pana atunci in Peru, documentele care vorbesc despre graviditatea Linei sunt extrem de putine.

Pe 14 mai 1939, acum fix 76 de ani, Lina - in varsta de cinci ani, sapte luni si 21 de zile, naste, prin cezariana, ajutata de trei chirurgi. ESTE CEA MAI TÂNĂRĂ MAMĂ DIN ISTORIA OMENIRII ȘI AȘA VA RĂMÂNE PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE!

Baietelul, Gerardo Medina, are 2,7 kilograme si se naste perfect sanatos. Imediat, lumea se aduna ca la urs. Familia primeste o oferta de 4.000 de dolari pe luna, suma mare pentru acele vremuri, spre a accepta sa prezinte "cazul" la Sarbatoarea Mondiala de la New York. Refuza. In schimb, medicii americani anunta ca doresc sa-l investigheze atat pe bebelus cat si pe mama, pentru a vedea ca totul este ok. Guvernul peruan se arata contrariat, spune ca Lina si Gerardo se afla sub "pericol moral" daca accepta oferta americanilor, anunta ca se va forma o comisie locala ce va veghea la binele celor doi. Dupa ce scandalul se stinge, peruanii uita de promisiuni. Lina nu va vedea nici macar un banut...

Articolul continuă după reclamă

Soră sau mamă?

Gerardo stie ca este...fratele Linei, cel de-al zecelea copil al familiei...Cand implineste un deceniu de viata i se comunica adevarul si faptul ca Lina ii este mama, nu sora! Se fac investigatii pentru a afla cine a fost tatal. Tiburcio, bunicul, este arestat cateva luni sun acuzatia de viol. Cand este eliberat, din lipsa de probe, acuzatiile cad asupra unui frate de-al Limei, cu retard mintal. In Peru incepe sa se vorbeasca despre ea ca despre Fecioara Maria, care ar fi conceput fiul fara pacatul originar, prin gratia Sfantului Duh...

La 33 de ani, Lina s-a casatorit cu Ricardo Jurado, cu care, la 38, va avea alt copil. Gerardo a crescut normal, fara probleme de sanătate. Din pacate, avea sa decedeze, la 40 de ani, din cauza unor grave probleme cu maduva spinarii.

Ajunsă la aproape 82 de ani, Lina traieste si astazi, intr-un cartier din capitala peruana, Chicago Chico. In 2002, unul dintre medicii care a studiat cazul celei mai tinere mamici din istoria omenirii, a obtinut, din partea Guvernului, o pensie pe viata pentru Lina...

Imaginea care a depășit recordul mondial. 24 de milioane de like-uri pe Instagram... La împlinirea a 169 de ani de la nașterea marelui poet, un bătrân a sculptat în zăpadă bustul lui Mihai Eminescu!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Care e cel mai sigur loc de pe Pământ în caz de catastrofă globală. Experții au dezvăluit zona în care s-ar putea refugia oamenii
Care e cel mai sigur loc de pe Pământ în caz de catastrofă globală. Experții au dezvăluit zona în care s-ar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbare neașteptată pe Instagram. Utilizatorii sunt încântați de noua funcție
Schimbare neașteptată pe Instagram. Utilizatorii sunt încântați de noua funcție
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x