Antena Căutare

Maraton "vertical", pe scarile celei mai inalte cladiri din Beijing

Moda "maratonului vertical" a ajuns in China. 600 de sportivi din zece tari s-au intrecut pe scarile celei mai inalte cladiri din Beijing. Intr-un viitor nu prea indepartat, aceasta cursa ar putea fi doar un antrenament, deoarece la Shanghai este in curs de finalizare o cladire care va fi cea de-a doua ca inaltime din lume.

Cursele de "maraton pe scari" s-au extins in marile orase din toata lumea. Nu putea face exceptie capitala chineza, unde concurentii au luat startul la parterul unui turn de birouri de 330 de metri, cu 82 de etaje. Cel mai rapid s-a dovedit un sportiv german, veteran al acestor intreceri. Thomas Dold a urcat cele 2041 de trepte in mai putin de zece minute.

La femei, maratonul a fost castigat de o concurenta din Australia care a marturisit ca a avut si unele probleme de orientare.

"Multe ocoluri! Cateodata trebuia sa alergi pe orizontala, sa treci prin usi diferite, uneori scara urca in sensul ceasului, alteori in sens invers. Asa ca a fost cam complicat, dar, chiar din aceasta cauza, interesant", a declarat Suzy Walsham.

Concurentii chinezi au fost, in general, tineri care vad in urcatul scarilor o alternativa la alergarea de dimineata.

"In China nu e ca in alte tari, unde sunt o multime de spatii verzi bune pentru alergat. Si nici calitatea aerului nu este buna la Beijing. Asa ca aceste turnuri ne dau posibilitatea sa facem miscare", a spus un concurent.

Amatorii de maraton vertical vor avea de infruntat o provocare si mai mare in alt mare oras chinez, Shanghai. Aici s-a incheiat ridicarea structurii unei cladiri care va masura peste 630 de metri cand va fi terminata, in 2015. Turnul din Shanghai va ramane al doilea din lume, dupa Burj Khalifa din Dubai. Dar, pentru chinezi, este mai important ca a intrecut deja, chiar si neterminat, cea mai inalta cladire din Taiwan, care are doar 509 metri.

Horoscopul zilei, cu Andreea Joita: Vezi ce-ti rezerva astrele pe 4 august!... Horoscopul zilei cu Andreea Joita. Vezi ce iti rezerva astrele pentru 5 august!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x