Povestea Centrului Vechi din București ale cărui străzi şi monumente le cunoaște și cu ochii închiși, e de fapt povestea unui oraş. Și-a păstrat astăzi mai puţin din farmecul de odinioară, dar încă îi putem vedea puternica personalitate reflectată în clădirile de demult.
Înainte de a ajunge punctul fierbinte al distracţiei, Centrul Vechi era locul de întâlnire al bişniţarilor din întreaga lume. L-am putea numi „oraşul din oraş“, cu o pitorească animaţie stradală și restaurant unde cântau Grigoraş Dinicu, Cristian Vasile, Maria Tănase, unde zăboveau nopţi îndelungi Coşbuc, Eminescu, Caragiale.
În urmă cu peste 400 de ani, pe aceleaşi „uliţe“, forfota era la fel de mare. Una dintre cele mai vechi zone negustoreşti din Centrul Istoric este strada Lipscani, cunoscută în acele vremuri sub denumirea de „Uliţa Mare“ în anul 1589. Imediat după atestare, strada a fost populată rapid de tot felul de negustori, care şi-au înfinţat magazine, prăvălii şi hanuri.
În 1750, „Uliţa Mare“ se transformă în strada Lipscani, şi asta datorită bişniţarilor care aprovizionau magazinele cu pânze şi ţesături aduse de la Leipzig sau Lipsca. Hanurile de pe această stradă erau întotdeauna pline de negustori din toate colţurile lumii. Acestea erau atât de aglomerate, încât unii dintre bişniţarii dormeau chiar şi în curte, la foc de lemne.
Majoritatea străzilor din centrul Vechi poartă numele meşteşugarilor şi negustorilor care îşi făceau veacul pe ele. Aşa a apărut şi strada Şelari, unde se găseau tot felul de obiecte de harnaşament. Tot aici a luat naştere şi legenda celei mai cunoscute curtezane ale acelor vremuri, Zaraza, şi a cântăreţului Cristian Vasile.
Importantă este şi strada Smărdan, care ascunde un eveniment important din istorie. Aici, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, la numărul 39, membrii de frunte ai Partidei Naţionale îl numesc pe Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. În acele momente se înfăptuia un ţel important al poporului român, şi anume „Unirea“.
Kent, Toblerone, Vlad Țepeș, Zidul lui Dracula
Cea mai cunoscută poveste este cea a „Zidului lui Dracula “ din beciul Curţii Vechi. Prin Centrul Istoric umblă zvonuri cum că fostul domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, bântuie şi acum Curtea Veche, cetate construită de el în 1458. Pe locul unde acum se află Curtea Sticlarilor, au fost găsite urme ale cazanelor lui Vlad Ţepeş, cunoscut şi sub numele de Dracula, unde se spune ca ar fi fost topitoria fostului domnitor. Strada Covaci era recunoscută pentru bişniţarii care vindeau pe sub mână „Kent“ şi „Toblerone“.
Specialitatea casei este însă plăcintă cu carne de om. Se zice că prin anii `20, în zona Hanului lui Manuc, a existat o celebră plăcintărie, unde specialitatea casei era chiar „plăcinta cu carne“, un produs revoluţionar la acea vreme. Reţeta folosită la prepararea ei era secretă. Se zice că în toaleta patiseriei exista o capcană în podea, o trapă care se deschidea atunci când cineva era deasupra ei, iar oamenii cădeau într-o pivniţă din subteran. Acolo erau măcelăriţi, iar carnea lor era folosită pentru prepararea plăcintei.Unii susţin acest mit, alţii spun, însă, că „plăcinta din carne de om“ era preparată din organe umane, care proveneau chiar de la morgă.
Centrul Vechi al zilelor noastre este o lume a contrastelor stridente: clădiri impunătoare şi străzi recent restaurate care stau alături de case greu încercate de vreme. Terase modeste se oglindesc în vitrinele unor cafenele de lux. Lumea e pestriţă, grăbită, vezi câte un turist străin care să străbată la pas străduţele întortocheate.. Şi totuşi, Centrul Vechi e o lume care merită descusută, cunoscută pe îndelete. Patrimoniul său e mărturia începuturilor şi devenirii unui mare oraş.
Citește și:
Cum a obținut Bucureștiul certificatul de naștere acum 555 ani!
Istoria World Trade Center din București!
Berbecii au parte de discuții neplăcute în familie! Horoscopul zilei de 12 septembrie, cu Amalia Ștefania... Dacă ai tentative sinucigaște sună ''un prieten'': linia telefonică care te ajută să scapi de gândurile negre...
