Antena Căutare

“Titanic” n-a fost singurul. Iată topul celor mai cumplite zece dezastre maritime din istorie!

Scufundarea neaşteptată a celui mai mare vas al momentului, “Titanic”, pe 15 aprilie 1912, este cea mai cunoscută şi cea mai meditizată la ora actuală. Nu este însă şi cea mai mare tragedie de proporţii care a lovit omenirea pornind de pe mare. În randurile de mai jos va prezentăm alte dezastre maritime ce au şocat lumea.

Galerie
Wilhelm Gustloff

Scufundarea neaşteptată a celui mai mare vas al momentului, “Titanic”, pe 15 aprilie 1912, este cea mai cunoscută şi cea mai meditizată la ora actuală. Nu este însă şi cea mai mare tragedie de proporţii care a lovit omenirea pornind de pe mare. În randurile de mai jos va prezentăm alte dezastre maritime ce au şocat lumea.

1. Vasul de pasageri “Wilhelm Gustloff” era mândria flotei civile a Germaniei naziste, o adevărată casă plutitoare unde existau cele mai bune condiţii de voiaj la vremea respectivă. Al Doilea Război Mondial i-a schimbat însa statutul şi a devenit mai întâi vas spital, iar apoi vas de transport pentru trupe. La începutul anului 1945 a primit misiunea de a transporta refugiaţi germani şi trupe din est, pe măsura ce frontul se apropia.

TITANIC a ieşit la suprafaţă! Îl priveşti de fiecare dată când te uiţi la ceas

În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 1945 vaporul a plecat din portul Gdynia cu circa 10.500 oameni la bord, refugiati, soldati raniti si echipaj, desi avea o capacitate de 6.000 de persoane. In cateva ore a fost reperat si atacat de submarinul sovietic S-13, comandat de capitanul de origine romana Alexandru Marinescu. “Wilhelm Gustloff” a fost lovit de trei torpile numite simbolic, “Pentru Patrie”, “Pentru poporul sovietic” si “Pentru Leningrad”. În mai putin de 40 de minute vasul s-a scufundat. Aproximativ 9.300-9.400 de oameni au murit, germanii reuşind să salveze doar 1.252. A fost şi mai este cel mai mare dezastru naval din toate timpurile.

Articolul continuă după reclamă

2. Soarta vasului de transport “Goya” este foarte asemănătoare cu cea a lui “Wilhelm Gustloff”. Pe 16 aprilie 1945 a fost lovit în largul Mării Baltice de torpilele submarinului sovietic L-3. La bord se aflau soldaţi, refugiaţi şi răniţi. Se estimează că 7.000-8.000 de suflete şi-au pierdut viaţa. Vapoarele venite în ajutor n-au salvat decât 183 de oameni.

3. Pe 7 noiembrie 1941 vaporul de transport sovietic “Armenia” a fost lovit in largul Marii Negre de torpilele lansate de un avion german Henkel 111 si s-a scufundat in scurt timp. Vasul plecase arhiplin din portul Sevastopol (Crimeea), aflat sub asediul trupelor germano-romane. Transporta in special raniti, dar si refugiati. Se crede ca au pierit circa 7.000 de oameni, doar 8 fiind salvati.

4. Vasul de transport japonez “Junyo Maru” a fost torpilat si scufundat de submarinul britanic “HMS Tradewind” la data de 18 septembrie 1944 in largul coastelor indoneziene, la acea data fiind cel mai mare dezastru maritim din istorie. Au murit 5.620 de persoane, 4.200 de muncitori javanezi folositi de japonezi ca sclavi, restul fiind prizoneri de razboi olandezi. 680 de oameni au supravietuit atacului.

5. Cel ma mare dezastru petrecut pe timp de pace si care a implicat numai civili s-a petrecut la data de 20 decembrie 1987. Feribotul “Dona Paz” s-a ciocnit cu petrolierul “Vector” in stramtoarea Tablas din arhipelagul Filipinelor. La cateva minute dupa izbitura la bord a izbucnit un incendiu de mari proportii si toata lumea a intrat in panica. Pasagerii nu s-au putut evacua fiind lipsiti de veste de salvare. In total, au murit 4.341 de oameni, pasageri si echipaj. Doar 26 de cetateni au supravietuit.

Un regizor român de la Hollywood a făcut vasul celebru înaintea lui James Cameron

6. Pe 4 decembrie 1948, vasul de pasageri chinez “Kiangya” a explodat si s-a scufundat la 80 de km sud de Shanghai. Nu se stie exact numarul victimelor, dar se estimeaza ca intre 2.750 si 3.920 de pasageri si-au pierdut viata. Salvati au fost intre 700 si 1.000 de persoane. Se crede ca explozia a fost provocata de o mina lansata de Marina Imperiala Japoneza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

7. O catastrofă de mari proportii a lovit oraşul canadian Halifax la data de 6 decembrie 1917, în timpul Primului Razboi Mondial. Vasul de transport munitie francez ‘Mont Blanc” s-a ciocnit de nava norvegiana "Imo” chiar in port. Peste cateva minute a urmat cea mai mare explozie accidentala din istorie, iar portul Halifax a fost devastat. Circa 2.000 de cetateni şi-au pierdut viaţa din cauza exploziei, a clădirilor prăbuşite şi a bucăţilor de sticlă spartă. Aproximativ 9.000 de oameni au fost răniţi, mai ales de cioburile care au zburat în toate direcţiile.

8. Nava senegaleza de pasageri “Le Joola" s-a rasturnat in timpul unei furtuni violente in largul coastelor Gambiei la data de 26 septembrie 2002, fiind cea mai recenta catastrofă maritimă de mari proporţii. Au murit 1.863 de pasageri, desi vasul era prevazut sa transporte un maximum de 580 de oameni. Au scăpat doar 64 de călători.

9. Pe 8 iunie 1916 nava italiana “Principe Umberto”, care transporta trupe pentru front a fost torpilata de submarinul austro-ungar U-5 in Marea Adriatică. Vasul s-a scufundat rapid si a lasat in urma 1.926 de morti dintre cei 2.821 aflati la bord. A fost cel mai mare dezastru naval din timpul Primului Razboi Mondial.

10. La data de 7 aprilie 1945, cuirasatul japonez “Yamato”, cea mai mare şi mai puternică navă de război construită până atunci, a ieşit în larg într-o acţiune de ofensiva sinucigaşă, tipic japoneză. A fost interceptat de avioanele de vânătoare ale portavionului american “USS Hornet”, care l-au atacat cu torpile. Au rezultat 2.498 de morţi din rândul marinarilor japonezi, americanii reuşind să salveze 280 de oameni. A fost cea mai mare pierdere de vieţi a unei singure nave militare în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Am avut doi supraviețuitori: Beila și Meyer, românii de pe pachebot!... Artă sau nebunie?! Un bărbat "locuieşte" de două săptămâni în interiorul unui urs!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai mare rechin alb descoperit vreodată a reapărut. Ce dimensiunea fantastică are prădătorul de temut
Cel mai mare rechin alb descoperit vreodată a reapărut. Ce dimensiunea fantastică are prădătorul de temut
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Zonele afectate de incendii din Europa se vor tripla până în 2100. Care vor fi cele mai afectate țări
Zonele afectate de incendii din Europa se vor tripla până în 2100. Care vor fi cele mai afectate țări
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x