Fenomenul ''Piaţa Universităţii'' a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNŢCD în Piaţa Aviatorilor, manifestanţii constituie o baricadă şi se ia hotărârea de a nu părăsi piaţa.
În zilele următoare, manifestaţia din Piaţa Universităţii ia amploare, organizându-se mitinguri de protest, la care participă studenţi, intelectuali, elevi, funcţionari, conduse de Asociaţia ''21 Decembrie'', Alianţa Poporului, Grupul Independent pentru Democraţie şi Liga Studenţilor; se scandează ''Libertate'', ''Timişoara'', ''Cinste lor, eroilor'', ''Jos Iliescu'', ''Jos nomenclatura'', ''Jos comunismul''.
La 25 aprilie 1990, revendicările sunt concentrate într-o declaraţie a manifestanţilor, în care cereau scoaterea în afara legii, la fel ca şi partidele fasciste, a oricărui partid de tip comunist, înlăturarea din funcţiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura şi aparatul comunist între 1945-1989, cercetarea tuturor persoanelor care au aparţinut celor două categorii menţionate mai sus şi trimiterea în judecată a celor care se fac vinovaţi de susţinerea regimului distructiv din ţară. În acelaşi timp, se susţinea punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.
La 20 mai 1990, au loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale, primele de după evenimentele din decembrie 1989, care au fost câştigate de Ion Iliescu şi FSN.
În ziua alegerilor, Guvernul condus de Petre Roman adresează un apel către manifestanţii din Piaţa Universităţii. Manifestaţia continuă, dar şi greva foamei susţinută de peste 20 de demonstranţi.
Spre sfârşitul lunii mai se lansează tot mai multe apeluri - atât din partea autorităţilor cât şi din partea diverselor organizaţii neguvernamentale - pentru a se renunţa la această formă de protest.
La 7 iunie, manifestanţii din Piaţa Universităţii organizează un marş al tăcerii, în sprijinul greviştilor foamei, pe traseul Piaţa Victoriei - Televiziune. Cu acest prilej se transmite Guvernului un memoriu prin care se propune deschiderea dialogului dintre manifestanţi şi autorităţi.
Negocierile dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai manifestanţilor din 11 iunie sunt considerate eşuate, deşi câţiva dintre greviştii foamei anunţă că renunţă la această formă de protest, atunci când Guvernul va da autorizaţia de înfiinţare a unui post de televiziune independent. Concomitent, în Piaţa Victoriei, se desfăşoară un miting neautorizat, prin care se susţinea necesitatea dialogului cu greviştii foamei.
În jurul orei 21,30 câteva zeci de mii de oameni se aflau pe străzile Capitalei, în principal la Televiziune. Grupuri mari de demonstranţi antiguvernamentali continuau să înconjoare clădirea TV. În centrul Capitalei au fost devastate magazine şi localuri publice. Sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi al S.R.I. sunt atacate şi se declanşează incendii. Din datele furnizate de Ministerul Sănătăţii, până la ora 23.55 au fost spitalizate, în urma incidentelor care au avut loc în Bucureşti, 93 de persoane, din care 4 în stare gravă. S-au înregistrat 4 victime, două prin împuşcare.
Ion Iliescu, preşedintele ales al României, face un apel radiotelevizat: ''Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate''. Mai mult, comunicatul Guvernului vorbeşte despre acte de terorism legionar care trebuie stopate cu fermitate. Emisiunea postului public de televiziune este întreruptă din cauza conflictelor din clădire dintre manifestanţi şi forţele de ordine.
Dimineaţa de 14 iunie este marcată de venirea, la ora 4,30 minute, a două garnituri cu mineri. Ion Iliescu declara: ''am fost surprins să aflu că grupuri de cetăţeni, în special grupuri de muncitori din alte oraşe, printre care şi minerii din Valea Jiului, au hotărât să vină în Capitală. Venirea lor nu mi se părea necesară dar nu aveam cum să o împiedic''.
La ora 6,00, în Piaţa Universităţii erau deja circa 10.000 de mineri, sosiţi în cursul nopţii din toate bazinele carbonifere ale ţării. Minerii s-au organizat în trei puncte principale: în jurul Ministerului de Interne, Casei Centrale a Armatei şi hotelului Intercontinental.
Modul lor de a ''face ordine'' s-a concretizat în agresarea fie pe stradă, fie la locul de muncă, a numeroşi studenţi, intelectuali, elevi. Au fost devastate sediile unor partide politice, ale unor organe de presă, a fost atacată Universitatea. Ziarele şi revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada, au fost atacate şi devastate.
Până la ora 6,00, în dimineaţa de 15 iunie, la unităţile sanitare din Capitală s-au prezentat, la camerele de gardă, un număr de 462 de persoane, acuzând diferite traumatisme survenite în timpul evenimentelor din zilele de 13-14 iunie.
După o scurtă discuţie pe care preşedintele Ion Iliescu a avut-o, în jurul orei 15,00, la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Presei, cu liderii minerilor, şi în timpul căreia acesta le-a mulţumit pentru acţiunea lor, a început îmbarcarea minerilor în autobuze şi transportul lor spre Gara de Nord, unde, cu garnituri speciale de tren, vor părăsi Bucureştiul.
Din raportul semnat de procurorul general Gheorghe Robu şi de ministrul de interne Doru Viorel Ursu a rezultat că în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990 au fost arestate 185 de persoane învinuite de infracţiuni precum ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, pătrunderea fără drept în instituţii ale statului, furt calificat în dauna avutului public etc.
Deşi, potrivit datelor oficiale, şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor, patru dintre ele fiind împuşcate, şi mai multe fiind rănite, asociaţiile victimelor mineriadelor susţin că numărul lor s-ar ridica la peste 100 de persoane. Bilanţul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne, în continuare, incert.
La 17 septembrie 2014, România a fost condamnată definitiv de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) într-un dosar care vizează mineriada din 13-15 iunie 1990. Judecătorii CEDO au considerat că statul român nu a desfăşurat o anchetă rapidă şi eficace în ceea ce priveşte evenimentele de atunci.
La 9 februarie 2015, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.
