Antena Căutare

Doctorul care a încercat să-l salveze pe eroul Claudiu Petre povestește ce s-a întâmplat cu adevărat! Misterul morții a fost elucidat!

Doctorul Lucian Horhotă este cel care a făcut tot ce a fost posibil pentru a-l salva pe eroul Claudiu Petre. Detaliile sunt cu adevărat incredibile.

Doctorul Lucian Horhotă este cel care a făcut tot ce a fost posibil pentru a-l salva pe eroul Claudiu Petre. Detaliile sunt cu adevărat incredibile.

Directorul Spitalului Bolintin, dr. Lucian Horhotă, medic primar ATI, implicat în salvarea tinerilor din Club Colectiv, a spus următoarele:

Am fost de garda la maternitatea Bucur în noaptea cu dezastrul din clubul Colectiv de lângă ea. În primele 30-45 minute derularea evenimentelor a fost extrem de alertă, cu escaladarea cazurilor ca şi gravitate de la un minut la altul, în ciuda celor peste 50 ambulanţe permanent prezente-care veneau şi plecau; în total au fost, cred, peste 90 vehicule, inclusiv cele de sprijin logistic; pe aceste condiţii a fost necesar, la un moment dat, şi sprijin din partea noastră, maternitatea Bucur – parte a Spitalului Sf. Ioan – la faţa locului, intervenind cu garda şi asistentele din ATI, bloc naşteri şi nou născuţi pentru resuscitare în paralel, suplimentare cu soluţii perfuzabile, în special soluţie salină isotonă, seringi şi perfuzoare – care se epuizau imediat datorită numărului foarte mare de victime.

Echipajele de intervenţie au avut dotare suficientă, care s-a suplimentat şi pe parcurs… dar situaţia era ca „de război… multe echipe veneau direct de la alte intervenţii.

Articolul continuă după reclamă

S-au făcut intubaţii şi resuscitări în paralel în 5-6 locuri.

La un moment dat, am fost solicitat pentru un stop cardiorespirator într-o ambulanţă, unde am efectuat intubaţia orotraheală unui pacient aflat în asistolă, scos din mediul toxic şi măsurile de resuscitare prelungită- subliniez prelungită, conform protocolului ALS, cu masaj cardiac extern susţinut, ventilaţie cu O2, abord venos cu resuscitare volemică iv cu cristaloizi, resuscitare farmacologică vasotropă-cardiotropă, monitorizarea cu monitorul din ambulanţă.

Cordul nu a pornit deloc pe tot timpul reanimării extrem de bine sincronizate, lucru ce ne-a intrigat în primul moment; ulterior am constatat ca este posibil să fi fost vorba o intoxicaţie gravă cu gaze de ardere tip CO, CO2 şi mai ales acid cianhidric-cianuri (rezultate din arderea de materiale plastice) care blochează respiraţia celulară practic ireversibil.

Pe lanţul evenimentelor şi informaţiilor din media în dinamica ulterioară, cred că acest pacient era Claudiu Petre (N.R. Claudiu era blogger si fotograf),

claudiu_erou_33418900

Claudiu Petre, eroul care a murit după ce a salvat două vieți

deoarece avea conformaţia fizica- barbă şi fizionomia acestuia; ulterior am aflat că acesta s-a întors EROIC în focar de două ori SCOŢÂND O FATĂ CARE ACUM TRĂIEŞTE, ceea ce poate explica starea ulterioară prin inhalarea de cantităţi repetate de gaze toxice; practic aceste gaze se comportă ca şi armele chimice pe câmpul de luptă; avea şi arsuri la nivelul feţei şi parcelare pe mâini; lângă el erau şi capacele de protecţie de la un aparat foto mare sau cameră; sigur existau arsuri căi aeriene superioare şi inferioare datorate aerului încins toxic…

După 45 de minute infernale am fost nevoiţi să îl declarăm decedat.

Îmi pare tare rău de tânărul acela… şi că nu am putut sa-l readucem printre noi… în ciuda unor eforturi disperate…

Deşi sunt medic reanimator cu oarece vechime (am participat şi la accidente colective de mină, în Valea Jiului 1990-1991) povestea şi imaginea acestui tânăr, precum şi a celorlalţi văzuţi acolo, pot spune că m-au zdrucinat puternic.

Dr. Ladislau Pick, colegul de la Spitalul Judeţean Giurgiu, care – coincidenţă – este tot din Petroşani, ştie ce înseamnă asta deoarece am participat împreună la evenimente similare – dar de mină, cu ani mulţi în urmă la Spitalul din Petroşani.

Foarte bună organizarea intervenţiei echipelor cu ambulanţe, SMURD, pompieri de intervenţie cu masca de gaze, cu sprijin de poliţie, jandarmerie, în cerc, cu punct de comandă şi iluminarea locului – să putem efectua triaj şi măsuri de ajutor.

Foarte bună colaborare cu echipa din ambulanţa şi cu ceilalţi din teren”.

Citește și:

Virgil Ianțu, mesaj neașteptat pentru Adrian Despot! „Chiar dacă o să te supăr...”

Dramele din curtea spitalului! „Acolo stau părinții, în frig, să nu cumva să le moară copiii și să nu fie acolo...”

Apar dovezi noi! Filmarea arată că incendiul nu a izbucnit în timpul melodiei „The Day We Die”! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Sursa: giurgiuveanul.ro
Scrisoarea virală a tânărului care a spus în lacrimi „ADIO, ROMANIA!”: "Cei care te-au iubit și pe care i-ai batjoc... Apar dovezi noi! Filmarea arată că incendiul nu a izbucnit în timpul melodiei „The Day We Die”! Ce s-a întâmplat cu adev...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Comunicat de presă – București, 07 August, 2026
Comunicat de presă – București, 07 August, 2026
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
România, obligată să dea banii înapoi după recuperarea Coifului de la Coțofenești. Când va restitui suma primită de la asiguratori
România, obligată să dea banii înapoi după recuperarea Coifului de la Coțofenești. Când va restitui suma...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x