Antena Căutare

Fotografiile care ȘOCHEAZĂ România. Bolnavi internați PE HOLURI și femei dormind pe scaun în timp ce își păzesc copiii bolnavi!

Par niște instantanee surprinse într-o țară din lumea a treia, dar sunt fotografii surprinse în România anului 2017, în două dintre unitățile spitalicești ale patriei

Par niște instantanee surprinse într-o țară din lumea a treia, dar sunt fotografii surprinse în România anului 2017, în două dintre unitățile spitalicești ale patriei.

Prima fotografie este realizată la Spitalul Marie Curie din Capitală. Pentru că unitatea nu i-a putut pune la dispoziție un pat pentru a fi alături de fiul ei bolnav, o mămică și-a tras un scaun lângă patul băiatului și a ațipit câteva momente.

Poza a fost postată de Alexandra Scarlat pe contul său de Facebook, iar în scurt timp sute de oameni au distribuit-o pe propriile pagini.

Cea de-a doua imagine a fost publicată de portalul turnulsfatului.ro și surprinde un pacient al spitalului din Mediaș, care a fost internat în sala de așteptare a unității. Întins pe câteva scaune, tânărul care apare în imagine este din localitatea Brateiu, fiind diagnosticat cu diabet. A fost internat de mai multe ori în ultimele luni, ca urmare a unor complicații generate de boala sa. La momentul în care fotografia a fost realizată, tânărul tocmai ar fi revenit la Spitalul din Mediaș după ce, inițial, a fost internat la Cluj-Napoca.

Materialul pe larg despre acest caz îl puteți citi aici.

Atenție, șoferi! Ceaţa vă poate crea probleme, astăzi. Cod galben în mai multe județe ale tării... Cele mai tari idei de cadouri pentru Ziua Îndrăgostiților. Agențiile de turism au pregătit mai multe oferte speciale pen...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x