- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Încă un bolnav a cunoscut umilinţe greu de imaginat într-un spital din România. Minute întregi s-a târât spre lift şi a aşteptat să fie ajutat de angajaţii Spitalului Universitar din Bucureşti.
O afecţiune a coloanei nu-i permitea să se ridice sau să se aşeze pe scaun, iar brancardierul l-ar fi abandonat la lift, printre ceilalţi pacienţi. Conducerea a pornit ancheta după ce reporterii Observator au cerut explicaţii pentru imaginile şocante, postate pe o reţea de socializare.
Bărbatul a fost pur şi simplu abandonat în faţa liftului, deşi pe imagini se vede clar că nu se putea deplasa fără ajutor. Ruda unui alt pacient a filmat întreaga scenă.
Minute în şir cei care au asistat la întreaga scenă încercau să găsească soluţii. Printre ceilalţi pacienţi, se stârnea revolta. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de luni, după cum ne-au transmis ulterior reprezentanţii Spitalului Universitar.
Bărbatul a fost identificat în scurt timp. E acum e înafara oricărui pericol. Conducerea a luat şi primele măsuri. Paradoxal, oamenii sunt cercetaţi nu pentru că n-au acţionat, ci pentru că n-au raportat incidentul.
Nu mai departe de anul trecut, Spitalul Universitar din Bucureşti a fost în centrul unui alt scandal. Un pacient a filmat un bărbat, îmbrăcat în pijamale, zăcând în noroi zile întregi la intrare. Conducerea unităţii medicale a explicat atunci că omul nu avea adăpost şi nu venea la spital să se trateze, ci să doarmă. Return to index of stories...