Antena Căutare

Imagini șocante! Copii de șapte și zece ani fumează și cerșesc cu voia părinților!

Par copiii nimănui! Zgribuliţi de frig, fraţii Gabriela şi Denis se plimbă pe marginea şoselei. Chiar dacă ceaţa e deasă şi maşinile ar putea să nu-i observe, ba chiar să-i lovească, cei mici par extrem de liniştiţi

Par copiii nimănui! Zgribuliţi de frig, fraţii Gabriela şi Denis se plimbă pe marginea şoselei. Chiar dacă ceaţa e deasă şi maşinile ar putea să nu-i observe, ba chiar să-i lovească, cei mici par extrem de liniştiţi. Chiar obişnuiţi să facă acest lucru, de parcă nu ar exista nimeni care să aibă grijă de ei.

Însă adevărul e cu totul altul. La câţiva metri distanţă, mama plânge cu lacrimi amare în casă. E frig şi doar soarele luminează încăpera. Nu există curent, nu exită apă, însă există disperare. Multă disperare. Ioana, cea care le-a dat viaţă celor doi copii, ştie că cei mici sunt pe stradă şi plânge când se gândeşte că ar putea să-i. piardă. Că cei de la protecţia copilului s-ar putea să-i ia de lângă ea.

La doi paşi de Giurgiu. Comuna Singureni. Un nume predestinat parcă celor. singuri. Copiilor. singuri. Copiilor care cerşesc şi fumează! Aşa cum sunt cei doi frăţiori surprinşi în câteva imagini revoltătoare.

Fie că întind mâna, fie că se plimbă pe marginea străzii şi se apropie de fiecare maşină care se opreşte pe acolo, se vede la o poştă că cei doi aşteaptă mila celor cu inimă mare chiar dacă o nu recunosc din prima.

Mai mult, Denis are şi dexteritate când vine vorba de fumat. Ţine ţigara în mâna stângă iar cu cealaltă mână aruncă cu zăpadă în sora lui, care este deranjată de gestul fratelui său şi totodată îl ameninţă. E deranjată de zapadă, nu de faptul că frăţiorul ei fumează.

O poveste cutremură România. Sara, fetița transformată în sclavă de propria mamă, a primit o vizită neașteptată!... VESTE CUTREMURĂTOARE pentru fumători! Din mai, ţigările aromate şi cele slim vor dispărea de pe piaţă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 6,80 milioane de euro. Ce premii sunt în joc la următoarele trageri
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 6,80 milioane de euro. Ce premii sunt în joc la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea până la finalul lunii iulie. Prognoza meteo actualizată de ANM
Vremea până la finalul lunii iulie. Prognoza meteo actualizată de ANM
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu!
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu! BZI
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră Jurnalul
Harry Styles, incident dramatic pe scenă la Wembley. Artistul s-a înecat cu apă în timpul unui concert
Harry Styles, incident dramatic pe scenă la Wembley. Artistul s-a înecat cu apă în timpul unui concert Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Căldura extremă a făcut victime în România: 2 persoane s-au înecat, iar un cioban s-a stins după ore în soare
Căldura extremă a făcut victime în România: 2 persoane s-au înecat, iar un cioban s-a stins după ore în soare Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x