Antena Căutare

Ion Iliescu este trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei și amplificarea psihozei terorismului

Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanității! Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat miercuri retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

Ion Iliescu este trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei și amplificarea psihozei terorismului Galerie
Ion Iliescu este trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei și amplificarea psihozei terorismului | Hepta

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii.

Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus, trimişi în judecată în dosarul Revoluţiei pentru crime împotriva umanităţii

Iliescu este acuzat că şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

"În noul rechizitoriu avem persoane trimise în judecată: pe Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, şi generalul în retragere Rus Iosif Pop, fost comandant al Aviaţiei Militare. În sarcina inculpaţilor sunt reţinute infracţiuni contra umanităţii prevăzute de articolul 439 literele a, g, I şi k din Codul Penal", a anunţat, miercuri, procurorul general Gabriela Scutea.

Ea a adăugat că, având în vedere faptul că anterior a mai fost emis un rechizitoriu ,în 5 aprilie 2019, în privinţa căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut neregularităţi şi că nu se poate trece la începerea judecăţii, sunt necesare unele precizări, potrivit News.ro.

"Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari", afirmă procurorii.

Citește și: Cum vor fi afectați românii de eventuala reducere a cosumului de gaze. Reacția lui Virigil Popescu la îngrijorările cetățenilor

Procurori: Faptele lor au generat o stare de pericol iminent şi grav pentru civili

Iniţial, dosarul a fost trimis la Instanţa supremă în aprilie 2019, însă judecătorii l-au restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.

"Prin rechizitoriul Secţiei parchetelor militare nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, în dosarul penal intitulat generic 'Revoluţia română din decembrie 1989' s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ion Iliescu - fost preşedinte al României; Gelu Voican Voiculescu - fost viceprim-ministru al Guvernului României şi Iosif Rus - general (rtr.) - fost şef al Aviaţiei Militare, fiecare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute şi pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a,g,i şi k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal", a spus Gabriela Scutea, într-o conferinţă de presă.

Citește și: Alexandru Rafila, despre cel de-al 7-lea val de COVID: „Important este să nu avem victime sau să fie cât mai puține”

Procurorul general a explicat că, după ce Instanţa supremă a restituit dosarul pentru remedierea unor neregularităţi din rechizitoriu, pe 21 martie 2022 s-a dispus reluarea urmăririi penale, iar în luna mai a fost din nou pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, notează Agerpres.

De asemenea, au fost înlăturate neregularităţile constatate de Instanţa supremă, fiind dispusă trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi.

"Cercetările efectuate în prezentul dosar penal (11/P/2014) s-au desfăşurat într-un nou cadru procedural. Obiectul prezentei cauze este limitat la conduitele care se subscriu infracţiunilor contra umanităţii, aşa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, întrucât în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun săvârşite în intervalul supus analizei exista autoritate de lucru judecat sau a intervenit prescripţia răspunderii penale. În raport de elementele de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii, de prevederile legislaţiei interne, de prevederile Statutului Curţii Penale Internaţionale şi de particularităţile concrete ale evenimentelor din intervalul 17-30 decembrie 1989, prin prezentul rechizitoriu sunt avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menţionat", a afirmat Scutea.

Citește și: Locul de muncă plătit regește, cu 8.000 de lei, fără facultate în România. "Se poate câştiga în România ca în străinătate"

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Alexandru Rafila, despre cel de-al 7-lea val de COVID: „Important este să nu avem victime sau să fie cât mai puține”... Cum vor fi afectați românii de eventuala reducere a cosumului de gaze. Reacția lui Virigil Popescu la îngrijorările cetă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x