Antena Căutare

Laszlo Borbely: "Daca ma chema DNA, intr-o ora ne lamuream"

Fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marti, dupa sedinta Comisiei Juridice a Camerei in cazul sau, ca dosarele de la DNA ii dovedesc nevinovatia, ca apar convorbiri private, ale sotiei, care nu au legatura cu speta, si ca problemele s-ar fi putut rezolva rapid prin audierea sa, informeaza Mediafax.

El a mentionat ca a demisionat pentru a nu fi nici un fel de suspiciune aruncata asupra Guvernului.

"Dupa ce am consultat dosarul meu - joi in sfarsit am putut sa-mi consult dosarul - mi-a intarit aceasta convingerea ceea ce am vazut in dosar. Despre ce este vorba: dupa ce timp de doi ani de zile, incepand din 2010, circa 15 persoane au fost interceptate, toate convorbirile telefonice, unele persoane care faceau parte din anturajul meu, unele persoane din partea unor institutii subordonate cu functii de raspundere sau patroni de firme de constructii, va repet, din august 2010 nu exista nicio proba materiala in dosar, prin care sa se demonstreze acel fapte de care sunt acuzat. Daca vorbim de fals in declaratii, evident ca nu aveam cum sa trec in declaratiile mele de avere doua proprietati care nu-mi apartin", a spus Borbely, conform Mediafax

Fostul ministru a mai spus ca Daniel Morar declara, anul trecut, ca nu exista nici un caz Borbely.

"In momentul de fata vreau sa va spun ca ceea ce este cel mai grav dupa parerea mea, urmatoarea speta: in data 11 iulie 2011 DNA a dat un comunicat prin care de fapt ma acuza de cumparare de influenta in legatura cu apartamentul din Bucuresti. Dupa patru zile, in data de 15 iulie, domnul Morar, director general al DNA a iesit cu o declaratie in care a spus ca nu exista niciun caz Borbely", a spus fostul ministru.


Borbely a adaugat ca nu ar fi trebuit sa fie ascultate convorbirile telefonice ale sotiei sale.

"Nu trebuiau neaparat sa asculte din aprilie anul trecut toate convorbirile telefonice ale sotiei. Apar convorbiri private in dosar care nu au nicio legatura cu niciun fel de speta. Va repet: daca ma chemau la DNA ca martor, intr-o ora puteam sa clarificam si nu trebuia sa cheme la DNA tamplari, dulgheri, designeri si altii pentru a face cinci dosare care de fapt ce demonstreaza? Demonstreaza dupa parerea mea nevinovatia mea", a spus Borbely.

Comisia juridica a decis, marti, cu 7 voturi pentru si 3 impotriva, sa intocmeasca un raport favorabil solicitarii de incepere a urmaririi penale a lui Laszlo Borbely.

Accident cu 3 raniti la Sibiu, pe DN 14... Primaria Arad vrea sa cheltuiasca 170.000 de euro pe trei tobogane...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x