- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Tragedia din noaptea de 30 spre 31 octombrie a lăsat un gust amar, regrete și imagini apocaliptice. Cei care au fost martorii infernului povestesc cum au văzut moartea cu ochii.
"Unul dintre tinerii care au fost prezenţi în Clubul Colectiv în momentul producerii tragediei, Mihai Bărbuncă, a declarat pentru „Adevărul“: „La 30-40 de minute după ce a început concertul, au fost nişte artificii. Pe unul dintre pilonii din faţa scenei era ceva din material textil, nu stiu exact ce. A ajuns la tavan, iar tavanul a luat foc. Ne-am îngrămădit toţi spre ieşire, cei care cădeau erau călcaţi în picioare“.
O altă persoană aflată la concert a relatat momentul începerii incendiului pentru Digi24: „S-au aprins nişte lumânări din acelea de tort, ca de nuntă, de ard. Au aprins niste lumânări ca de tort, două pe o parte, două pe alta. Două s-au stins normal, celelalte două din partea dinspre spre scenă au aprins tavanul. A coborât focul pe stâlp, atunci oamenii au ieşit în panică, ne-am grăbit către ieşire, după care s-a întâmplat o vâlvătaie enormă, a ars tot tavanul. Am simţit o căldură năprasnică, m-am ferit, am avut noroc că am avut o sticlă de bere în mână, am vărsat-o pe mine şi în acest fel, iată-mă, trăiesc. (Ultimele imagini pe care mi le amintesc sunt, n.r.) căţărându-mă pe oameni şi încercând să ies afară”.
Conform celor mai recente informaţii, bilanţul este de 27 de morţi şi peste 180 de răniţi. De asemenea, încep să apară listele cu persoanele rănite.