Antena Căutare

Ministrul Educaţiei a făcut anunţul! Ce se va întâmpla cu profesorii universitari fără doctorat

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că, prin amânarea cu un an a aplicării legii prin care cadrele didactice universitare fără doctorat urmau să își piardă posturile, a fost creat cadrul legal pentru ca universitățile să decidă în privința profesorilor de care au nevoie.

Decizia de a concedia profesorii universitari fără doctorat a fost amânată

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că, prin amânarea cu un an a aplicării legii prin care cadrele didactice universitare fără doctorat urmau să își piardă posturile, a fost creat cadrul legal pentru ca universitățile să decidă în privința profesorilor de care au nevoie.

'Având în vedere că, din totalul celor 23.000 de cadre didactice titulare din învățământul superior, un număr de peste 3.000 nu aveau finalizate studiile doctorale la data de 30 septembrie 2015, nu am făcut altceva decât să creăm cadrul legal pentru ca universitățile, care cunosc cel mai bine calitatea fiecărui doctorand în parte, care cunosc cel mai bine nevoile universității și care cunosc necesitatea continuării activității acestor cadre didactice în fiecare caz în parte, să se poată pronunța. Deci noi am creat cadrul legal, universitatea va decide dacă, de cine are nevoie și va decide, de asemenea, și în funcție de stadiul pregătirii în cadrul programului de doctorat', a declarat Sorin Cîmpeanu.

Vezi AICI mai multe detalii!

Ministrul Educației a spus că nu contestă că sunt și situații în care 'universitățile, deși au această posibilitate, vor înțelege și vor decide să nu mai continue colaborarea cu acei colegi care au dovedit că nu-și pot finaliza pregătirea doctorală'.

Articolul continuă după reclamă

Sorin Cîmpeanu a menționat că sunt și alte situații specifice în care cadrele didactice în cauză au tezele pregătite și urmează să le susțină în prima săptămână din octombrie. 'Sunt cazuri concrete și destul de multe în această situație. În acest caz, pentru câteva zile într-adevăr ar fi fost nedrept să întrerupi cariera unui tânăr coleg pentru o perioadă scurtă de timp,' a conchis ministrul.

Senatele universitare pot aproba, la propunerea consiliului de administrație, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru cadrele didactice cu grad de asistent sau lector care nu și-au obținut titlul de doctor până la această dată. Decizia a fost luată de Executiv miercuri, prin aprobarea unei ordonanțe de urgență.

Sursa: agerpres.ro

Vremea se schimbă radical în următoarele zile! Prognoza meteo pentru 3 şi 4 octombrie, în toată ţara... Începând cu 5 octombrie intră în vigoare noi reguli pentru obţinerea permisului auto! Totul se schimbă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 11 ianuarie 2026. Report de peste 2,89 milioane de euro la categoria I
Rezultate Loto, 11 ianuarie 2026. Report de peste 2,89 milioane de euro la categoria I
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Rezultate Loto azi, 11 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 11 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x