Antena Căutare

Observator Special: Nascuti in inchisoare - Drama copiilor care nu au vazut lumina ochilor, dar sunt incarcerati

Nu au invatat inca sa vorbeasca si nici sa mearga! Cu toate acestea, traiesc in celule. Desigur, nu a fost decizia lor, ci a magistratilor. Nu au fost impresionati de faptul ca femeile care le stateau in fata erau insarcinate.

"Dorinta mea ar fi sa nasc acasa". Pentru asta, insa, trebuie sa inmoaie inimile judecatorilor. Acestia vor decide daca detinutele vor naste intr-un spital penitenciar sau la maternitate, ca un om liber. Maria, o femeie cu un destin nu tocmai fericit, are insa sanse destul de mici.

Mai are patru copii. Pe unul dintre ei l-a abandonat. Iar instantele nu mai dau dovada de compasiune in astfel de cazuri. Maria este gravida in 16 saptamani, dar in inchisoare a ajuns acum doua luni. Cu alte cuvinte, sarcina a aparut cu putin timp inainte ca pedeapsa sa devina definitiva. Ajunsa la Targsor, a descoperit greutatile vietii de gravida dupa gratii. De cand a fost inchisa, nu a fost consultata de niciun medic.

La Targsor sunt incarcerate aproape 700 de femei. Doua dintre ele sunt insarcinate. Maria si Cristina. Asta le-a adus deja un prim avantaj. Nu mai stau intr-o celula cu 20 de paturi ci impart, doar ele, o camera. Si meniul este unul special. Au parte tot timpul de carne.

Cristina este inarcinata in sase luni. Plateste in inchisoarea pentru o greseala care si acum i se pare... banala! Dar recunoaste adevarul pe jumatate. Avea deja o condamnare cu suspendare pentru un scandal. Toate s-au adunat si acum a ajuns in postura de a naste in catuse.

Una peste alta, Cristina si Maria nu exagereaza cand spun ca e greu sa fii gravida in penitenciar. Controalele medicale se fac foarte rar. Abia la sapte luni si jumatate de sarcina ajung la spitalul penitenciar Rahova. Si cam atat. Daca vor sa tina bebelusul alaturi de ele, au voie un an. Singura certitudine pe care o au acum mamele de dupa gratii este numele copilului pe care il vor aduce pe lume.

Nici tinerii nu sunt scutiti de inchisoare

Ale tineretii valuri se pot transforma in adevarate uragane! O iesire necontrolata, niste prieteni nepotriviti sau o decizie de moment, necugetata, pot cantari greu in balanta vietii. Legea nu exista doar pentru adulti. Si copiii platesc. Ajung in spatele gratiilor, iar destinele lor se schimba definitiv.

Robert are 17 ani. Desi este doar un adolescent, a invatat sa traiasca cu un pacat care ii apasa greu constiinta. Intr-un moment de teribilism si inconstienta i-a luat viata Gabrielei, o prietena pe care o iubea ca pe sora sa. Gabriela, care, la vremea respectiva, avea 16 ani, n-a mai ajuns niciodata acasa. Pentru ca era minor, Robert a fost condamnat la 8 ani de inchisoare. Si-a dezamagit mama, bunicii, dar mai ales pe parintii fetei...

Robert provine dintr-o familie destramata. Tatal a plecat unde-a vazut cu ochii, iar mama - din cauza ca nu castiga prea mult in tara, a plecat la munca in Italia. Decizia a fost buna din punct de vedere financiar. Dar lasarea copiilor in grija bunicilor, nu.

In penitenciarele de minori sunt sute de povesti dramatice ale unor copii care s-au maturizat fara voia lor si inainte de vreme. Este si cazul lui Marius. Acum a inteles pe deplin intelesul zicalei ,,cine fura azi un ou, maine fura un bou". A primit patru ani si jumatate pentru o ratacire de moment. Marius, ca toti colegii sai de celula, ar vrea sa poata da timpul inapoi. Realitatea din penitenciar este greu de suportat.

Vor putea face asta, dar peste cativa ani. Doar ca nu vor mai fi adolescentii de azi, ci niste adulti marcati de anii de inchisoare. Depinde de ei daca vor sti sa stea departe de probleme, pentru ca multi dintre ei sunt ca si singuri pe lume.

Bancile au scos pe piata creditul pentru lucrari dentare... Fostul secretar de stat Ioan Andreica a accidentat mortal o femeie pe DN 17...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Fast and Fixed sau All-on-4: care e diferența
(P) Fast and Fixed sau All-on-4: care e diferența
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x