Moartea fulgerătoare a lui Teodor, un tânăr de 23 de ani din Focșani, i-a lăsat fără cuvinte pe care l-au cunoscut. Băiatul era taximetrist în orașul natal și pentru că lucra noaptea a mâncat la un fast-food. În scurt timp, s-a simțit rău, a mers la spital, a primit îngrijiri, a vorbit tot timpul cu medicii. Niciun tratament, însă, nu și-a făcut efectul, așa că Teo a intrat în stop cardio-respirator și a murit.
Teodor Ungureanu s-a stins la Spitalul județean Focșani, după ce, potrivit reprezentanților unității spitalicești, acesta s-a prezentat la spital cu vărsături puternice și diaree și a declarat că ultima oară a mâncat la un fast food din oraș.
Tânărul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) la ora 5 dimineața, fiind preluat imediat, el prezentându-se cu diaree apoasă, grețuri, vărsături, crampe abdominale. Rezultatele investigațiilor inițiale din UPU au fost bune, scrie Monitorul de Vrancea.